AcasăEvenimentCONTROALE - Într-o singură zi polițiștii maramureșeni au aplicat peste 300 de...

CONTROALE – Într-o singură zi polițiștii maramureșeni au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale (GALERIE FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au continuat şi ieri, 27 februarie, acţiunile în sistem integrat pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate zece infracţiuni, aplicate 306 sancţiuni contravenţionale şi s-au confiscat peste 18 mc lemn şi 960 pachete cu ţigări de contrabandă.
În ultimele 24 de ore, peste 130 poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi combaterea evenimentelor rutiere, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţişti de la structuri de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, de la transporturi şi din cadrul structurilor de arme, explozivi şi substanțe periculoase, au efectuat 24 de acţiuni specifice muncii de poliţie pe raza localităților urbane, dar și în mediul rural.

Pentru extinderea competenţelor şi impunerea respectării legii s-a beneficiat de forțe suplimentare ale Ministerului Afacerilor și Internelor, din cadrul structurilor județene de jandarmi, situații de urgență, poliţie de frontieră şi imigrări.

În cadrul acțiunilor derulate pe linia ordinii publice, au fost constatate cinci infracţiuni. Poliţiştii au intervenit şi pentru neregulile constatate (încălcarea normelor de conviețuire socială, ilegalități în domeniul comerţului) au aplicat 72 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 26.000 de lei.

De asemenea, în urma controalelor efectuate pe raza comunelor Săpânţa, Remeţi, Budeşti şi Ocna Şugatag, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Maramureş, au aplicat cinci sancţiuni în valoare de 6.000 de lei şi au confiscat peste 18 mc materiale lemnoase.

Şi poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere rutiere pentru fluidizarea traficului, impunerea respectării normelor rutiere de către toţi participanţii la trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au întocmit dosare penale pentru patru infracţiuni constatate şi au aplicat 226 sancţiuni contravenţionale, dintre care 51 pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 4 pentru alcool.

Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii rutieri a fost de aproximativ 35.000 de lei, iar măsurile complementare dispuse au constat în reţinerea a 15 permise de conducere şi retragerea a cinci certificate de înmatriculare.

Şi poliţiştii Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Maramureş au acţionat pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiile CF şi pe trenurile de călători.

Astfel, într-un compartiment al trenului care circula pe relaţia Vişeu de Jos – Sighetu Marmaţiei, poliţiştii au găsit două bagaje ce conţineau 960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Într-un alt compartiment al vagonului, poliţiştii au identificat un tânăr de 22 de ani din satul Valea Vişeului, comuna Bistra, bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului.

foto IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA