Acasăsinucidere maramuresCAZ HALUCINANT – Româncă arestată în Italia după ce a vrut să...

CAZ HALUCINANT – Româncă arestată în Italia după ce a vrut să își vândă copilul

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAZ HALUCINANT  O româncă de 25 de ani s-a înțeles cu o italiancă să îi vândă acesteia copilul său proaspăt născut pentru suma de 20.000 de euro. Cele două și un bărbat de origine marocană, care a servit drept intermediar au fost arestate, scrie presa din Italia, potrivit Libertatea.ro.

Italianca Francesca Zorzo, în vârstă de 36 de ani, s-a înțeles cu Tănase Nicoleta, de 25 de ani, o româncă stabilită în Italia, să-i plătească 20.000 de euro pentru copilul cu care aceasta era însărcinată. După aceea, italianca a început să poarte o burtă falsă și să pretindă că este însărcinată.

În urmă cu o lună, aceasta a mers la primărie pentru a se interesa care sunt procedurile ce trebuie urmate pentru înregistrarea unui copil născut acasă. Atunci când femeia nu s-a mai întors pentru a realiza înregistrarea, autoritățile au intrat în alertă și au verificat ce se întâmplă. Vineri, au reușit să le descopere pe cele două femei și un bărbat marocan, Youssef Barrazouk (48 de ani) în timp ce încercau să ajungă la o înțelegere privind copilul, italianca fiind nemulțumită că fetița româncei era de mulatră. Cei trei au fost arestați, în timp ce copilul a fost predat unui centru de plasament care urmează să aibă grijă de ea în continuare.

Cei trei sunt acuzați de alterarea stării civile a unui nou-născut, infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani

„Au fost momente de îngrijorare când ne-am dat seama ca s-a născut un copil și nu se mai știa nimic despre acesta. Fetița a fost găsită la Roma, după mai multe percheziţii în Latina, Anzia, Nettuno. Preţul a fost negociat între 15 şi 20.000 de euro. Nu avem cum să ştim cât a fost plătit. Paradoxal, suma era considerată suficientă pentru cumpărarea acestei minunate şi frumoase fetiţe”, a spus Antonio Galante, șeful echipei de investigație.

 

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA