AcasăActualitateSocialCÂT VALOREAZĂ UN COPIL - O familie de români din Spania voia...

CÂT VALOREAZĂ UN COPIL – O familie de români din Spania voia să-și vândă copilul pe 100 de sticle de whisky, două oi și un porc

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cât valorează un copil? Pentru cei mai mulți părinți, „totul”, dar există și excepții, în care ființele umane devin simple mărfuri chiar și pentru cei care le-au adus pe lume.

Autorităţile spaniole au salvat o fată de 15 ani de origine română care urma să fie vândută de propria familie pentru căsătorie în schimbul sumei de 3.500 de euro, 100 de sticle de whisky, două oi și un porc. Copila trăia alături de părinți în Almuñécar, o localitate din Granada, și urma să ajungă la un alt clan de români stabiliți în vecinătate, în Asturias.

Deși familia e una care face parte din minoritatea rromă, jurnaliștii spanioli au precizat că sunt români, criteriul fiind strict cel legat de naționalitate, și nu etnie.

Deși minoră și cu o viață înainte, destinul fetei era „pecetluit”, în numele unor tradiții. Copila era destinată să devină soția unui tânăr de 16 ani. Mai mult, și verișoara victimei, în vârstă de numai 13 ani, urma să fie vândută unei familii de români, cu același scop: un mariaj aranjat.

Zvonurile care circulau în comunitate i-au pus pe gânduri pe spanioli

Serviciile Sociale au iniţiat investigaţia după ce un cetățean s-a sesizat și a alertat autoritățile, după ce în comunitate circulau mai multe zvonuri conform cărora cele două minore urmau să fie vândute. Localnicul, care le cunoaștea pe fetițe din copilărie, a vrut să prevină o asemenea practică barbară. Serviciile Sociale au colaborat cu martorii și au reușit să le salveze pe cele două fete de calvar.

Momentan, copilele au fost plasate într-un centru de protecție a minorilor din Spania. Copilele au parte de consiliere psihologică și susținere din partea statului spaniol.

Părinții fetelor se află momentan în arest, sub acuzațiile de trafic de persoane, constrângere, privare de libertate și amenințări.

citeşte continuarea pe a1.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA