AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 25 aprilie

CALENDAR RELIGIOS – 25 aprilie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sfânta și Marea Luni (Deni); Sf. Ap. și Evanghelist Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului

Greco-catolic – Sf. ap. și ev. Marcu. Începutul Săptămânii Mari

Romano-catolic – Sf. Marcu, ev.

Sfântul Apostol Marcu, unul dintre cei patru evangheliști, s-a născut în Cirene, în Vestul Africii, părinții săi fiind iudei. A fost educat în cultura greacă și ebraică.

Sfântul Marcu a fost însoțitor al Sfântului Apostol Pavel, numărându-se printre cei șaptezeci de apostoli. Este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei.

Era un apropiat al casei Sfântului Petru. După Înălțarea la cer a Mântuitorului, Sfântul Marcu i-a însoțit pe Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba în propovăduirea Evangheliei.

A fost martirizat în nordul Africii, la Bokalia.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (jud. Buzău), pomenit în calendarul creștin ortodox la 25 aprilie, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane în ședința din 4-5 martie 2003.

Sfântul Vasile, starețul Mănăstirii Poiana Mărului (1692-1767), s-a născut în părțile Rusiei, unde a început viața monahală. Din cauza prigoanei împotriva creștinilor, s-a refugiat în Țările Române și s-a stabilit la Mănăstirea Dălhăuți, unde a fost stareț timp de 20 ani.

De la Dălhăuți s-a retras la Schitul Poiana Mărului din Munții Buzăului, împreună cu 12 ucenici.

A fost duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamț. De numele Sfântului Vasile de la Poiana Mărului se leagă existența isihasmului românesc. A fost un bun cunoscător al scrierilor patristice și postpatristice, din care a făcut anumite traduceri. A trecut la Domnul la 25 aprilie 1767

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA