CALENDAR RELIGIOS – 19 noiembrie

0
131

Ortodox – Sf. Proroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Greco-catolic – Pf. Avdie; Sf. m. Varlaam

Romano-catolic – Sf. Abdia, profet

Sfântul Proroc Avdie este unul dintre profeții mici ai Vechiului Testament. A trăit cu 600 de ani înaintea lui Hristos, în vremea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, urmându-i acestuia în prorocie.
Sfântul Proroc Avdie a fost căpitan în armată. Era unul dintre cei trei căpitani însărcinați de regele Ahab, care începuse prigoana prorocilor, cu prinderea și aducerea prorocului Ilie. Peste doi dintre aceștia a căzut foc din cer, după cuvântul prorocului, iar cel de-al treilea, Sfântul Avdie, apropiindu-se cu smerenie și închinându-se în genunchi înaintea lui, l-a rugat pentru a-i cruța sufletul său și al celor care îl însoțeau. Sfântul Ilie l-a cruțat pe el și l-a sculat, ducându-se împreună cu el la rege.

Din acel moment, Sfântul Proroc Avdie a lăsat slujba sa și a mers în urma Sfântului Proroc Ilie, luând duhul prorociei. Profeția lui se îndrepta amenințător către locuitorii Edomului, care se aliaseră cu dușmanii lui Israel, cei ce veniseră să cotropească Ierusalimul. Cartea lui este cea mai scurtă din Biblie, având 21 de versete.

Astăzi pomenim și pe Sfântul Mucenic Varlaam, din Antiohia Siriei, care, la bătrânețe, a pătimit pentru Hristos în anul 304. Dregătorul Antiohiei l-a obligat să jertfească idolilor, dar refuzând, a fost supus la chinuri, care i-au adus moartea. Pe Sfântul Mucenic Varlaam l-au cinstit prin cuvinte de laudă atât Sfântul Vasile cel Mare, cât și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.