IARNA BĂIMĂREANĂ – Concertul de Anul Nou, eveniment de excepție, a fost organizat pentru al cincilea an consecutiv

5
1856

Biserica Greco – Catolică „Sfânta Cruce” din Baia Mare a găzduit ieri, 1 ianuarie, Concertul de Anul Nou. Evenimentul, deja unul cu tradiție, a fost organizat pentru al cincilea an consecutiv.

Orchestra Sinfonia din București, soliștii Irina Baianț (soprană), Sidonia Nica (mezzosoprană), Tina Munteanu (soprană), Liviu Indricău (tenor), Iordache Basalic (bariton), sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, au smuls ropote de aplauze de la băimărenii prezenți la Concertul de Anul Nou. La eveniment a participat și Prea Sfințitul Vasile Bizău, episcopul greco- catolic de Maramureș alături de Prea Sfințitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, precum și preoți catolici, ortodocși, greco – catolici și enoriași de diverse confesiuni religioase.

MEZ_2220

Concertul de Anul Nou, un eveniment de excepție, a devenit deja o tradiție în municipiul Baia Mare. În acest an, muzica simfonică a adunat în Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce” preoți de diferite confesiuni religioase, demonstrând astfel că Baia Mare este o mare familie, o familie în care nu contează decât comuniunea împreună și lupta pentru bine.

MEZ_2384„Anul Domnului 2016 începe în acorduri de de muzică, în armonie și în binecuvântarea Domnului. Pacea este un dar de la Dumnezeu și noi, oamenii, suntem chemați să o dobândim, să o menținem și să o sporim. Muzica este limbajul universal care atinge sufletul omului și se exprimă prin tot ce este frumos și tot ce are sufletul mai generos. Cum în fiecare an la început ne punem gânduri bune pentru anul în care am pășit în acest an fiecare dintre noi, în particular, sunt sigur că avem foarte multe gânduri și foarte multe de realizat. Dar ne-am bucura ca în acest an, 2016, Baia Mare să fie nominalizată ca și Capitală Europeană a Culturii în 2021”, a spus Prea Sfințitul Vasile Bizău, episcopul greco- catolic de Maramureș.

MEZ_2561„Mulțumim pentru invitația la acest Concert de Anul Nou, care este deja o tradiție. Ne-am simțit extraordinar de bine iar spațiul este excepțional. Și până ce Baia Mare va avea o Operă putem găzdui noi, în bisericile noastre, astfel de evenimente. Putem face alternativ, cum va hotărî Primăria. La mulți ani tuturor!”, a adăugat Prea Sfințitul Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Artiștii care s-au aflat pe scena amplasată în Biserica Greco – Catolică „Sfânta Cruce” i-au încântat pe băimărenii prezenți la eveniment. Vocea sopranelor, sunetele născute sub bagheta dirijorului precum și notele înalte pe care au cântat atât tenorul Liviu Indricău cât și baritonul Iordache Basalic i-au încântat pe băimărenii prezenți la eveniment. Printre cei care au asistat la Concertul de Anul Nou s-a numărat și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

MEZ_2611„La mulți ani! Să avem un an plin de bucurii și plin de sănătate pentru fiecare dintre noi. Îi spunem Prea Sfințitului Vasile „La mulți ani!”. Este o zi specială în care îl sărbătorim și pe Sfântul Vasile cel Mare și este pentru noi, pentru creștini, o zi foarte importantă, o zi încărcată de spiritualitate. Cea mai mare bucurie a mea este să adun oameni. Sigura mea misiune este să adun oameni și să adun comunitatea. Astăzi am construit împreună cu dumneavoastră un pod, în principal prin bunăvoința Prea Sfințiilor Sale, prin bunăvoința tuturor preoților care sunt aici. Un pod unii spre ceilalți, un pod între sufletele noastre, un pod între mințile și dorințele noastre. Cea mai mare valoare a comunității noastre este diversitatea și dacă vom ști fiecare dintre noi să ne arătăm unii celorlalți lucrurile frumoase pe care le gândim, pe care le știm și le putem oferi într-un mod plin de iubire și plin de dragoste unii față de ceilalți cu siguranță că această comunitate și acest oraș vor fi unice. Am construit astăzi împreună un pod, un pod foarte solid pentru că totdeauna soliditatea unei construcții o dă fundația. Fundația noastră este una singură, aceea de creștini”, a declarant Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

MEZ_2720Concertul de Anul Nou a făcut parte din seria evenimentelor dedicate Iernii băimărene.

Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

5 COMENTARII

  1. BRAVO!!! romanii de cele doua religii uniti prin cantec!!!Numai asa vom fi puternicii uniti nu acuzindu-ne care suntem mai aproape de D-zeu!

  2. asta e doar pt naivi iar unitatea asta este pentru prostit prostii. Puternici uniti vom fi cu adevarat doar atunci cand vom fi in stare sa concelebram impreuna. Ne uneste Sfanta jertfa liturgica nu muzica simfonica, nici capitala culturala, nici campania electorala prin biserici.”totdeauna soliditatea unei constructii o da fundatia” pai toata lumea stie la cine e echerul si compasul, si caramidele initiatilor. Iar numele de crestin este complet impropriu, exista demult LOJE CRESTINE. TREI TICALOSI IN CAUTAREA ABSOLUTULUI! Presfintitul Sisestean, Dumnezeu sa-l odihneasca, n-ar fi fraternizat niciodata cu masoneria, cu lupul in chip de miel, cu fumul satanei care a intrat in templul sfant (tocmai de aceea, inclin sa cred ca n-a murit saracul de moarte buna)

    • Mai lasa-ne cu povesti de genul asta, ii fi vreun pui de secu.Ce ai de castigat tu daca astia isi scot ochii ? Si daca o luam asa toate bisericile au un carmaci si toate manipuleaza masele.Daca ai rasfoi prin Istoria Religiilor ai afla ca si crestinismul a luat nastere tot politic, datorita lui Constantin Cel Mare ,prin edictul de la Milano (313),pentru a-i apăra pe compatrioţii săi daci de prigoana anti-hristă a generalilor romani.

  3. bati campii rau si nici nu cred ca ai citit vreodata Istoria Religiilor la ce tampenii debitezi. 1.Crestinismul a inceput odata cu Cristos, Mesia, Isus Fiul lui Dumnezeu, Om adevarat si Dumnezeu adevarat. Primii adepti ai crestinismului (desi este usor impropriu sa-i numim ) au fost apostolii, adica cei dintai chemati. Prin ei s-a si raspandit crestinismul si au urmat trei secole de persecutii, catacombe, prigoane si martiriu in numele credintei. Constantin cel Mare n-a facut decat cum s-ar zice. Ca a facut-o sau nu politic, asta este deja o alta discutie. 2. o ineptie mai mare ca asta n-am pomenit! Adica ERA Constantin cel Mare si el GETO-DAC?! asta-i scenariu de Pavel Corut nu de Mircea Eliade. Ca Sf. Andrei ar fi increstinat zona Dobrogei cand era provincie romana, asta am mai auzit-o, desi nu este o informatie certa.Dar ce legatura ai facut tu intre asta si edictul de la Milano, habar n-am? 3. Cine a spus ca n-au toate bisericile un ? Dar acest carmaci, cum il numesti tu, trebuie sa fie un bun pastor si un exemplu pt turma sa. , iar si nu sa slujeasca unor interese obscure sau mamonei. 4. un crestin autentic nu se va simti niciodata manipulat, credinta e un har primit direct de la Dumnezeu. Intarit si mijlocit prin preoti adevarati, nu prin popi fara vocatie si cu simonie in loc de chemare. Si inca ceva…nu mai confunda biserica, in forma ei de institutie, cu Biserica lui Cristos, a carei madulare suntem cu totii, cei chemati si practicanti sinceri, nu farisei

    • Povesti.Eu vorbeam de istorie iar povestile tale sunt de om indoctrinat.În urma întrevederii dintre Constantin şi Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanţiu în latină şi de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuţie asupra creştinilor, iar proprietăţile confiscate de la aceştia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfinţea creştinismul ca religie de stat şi nici nu-l angaja personal pe Licinius în credinţa creştină.(Wikipedia).PS.Mai citeste si altceva decat prostiile date de predicatori.Constantin cel Mare s-a născut la Naissus (Niș, Serbia) teritoriu geto-dac.ADN-ul nu-l avem, dar nici inaltii prelati nu au dorit sa li se faca adn-ul unor ctitori si a unor personaje care e posibil sa ne fi clatinat unele teorii.Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de „dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie.Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune „Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.