AcasăEvenimentSportAU RATAT DESPRINDEREA – Băimărenii au făcut egal cu Chindia după ce...

AU RATAT DESPRINDEREA – Băimărenii au făcut egal cu Chindia după ce au condus cu 2-0!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Așa-i în fotbal, ca să-l parafrazăm pe Toma Caragiu în memorabilul său scheci umoristic despre tenis, de acum câteva decenii. FCM Baia Mare s-a aflat doar la 15 minute de o nouă victorie în Liga a 2-a, în partida disputată sâmbătă pe stadionul Viorel Mateianu în cadrul etapei cu numărul 6.

Baia Mare a condus cu 2-0 la pauză, dar oaspeții au reușit să recupereze și să plece acasă cu un punct nesperat după cum s-au desfășurat ostilitățile în prima parte a jocului.

Ar fi fost o ocazie deosebită să se distanțeze în clasament la patru față de Gaz Metan Mediaș, care s-a împotmolit și ea în vecini, la Satu Mare. N-a fost să fie, dar asta nu-i capăt de țară, Baia Mare rămâne neînvinsă în această ediție de campionat, se menține pe primul loc, lucru care, pentru o nou promovată, înseamnă foarte mult.

Până la urmă, după ce am cam văzut cu cine are de-a face, cred că obiectivul realist este calificarea în play-off. Și acest lucru se poate realiza dacă va fi asigurată liniștea și siguranța echipei  din toate punctele de vedere.

În rest, despre etapa încheiată astăzi, putem spune că surprizele și-au făcut din nou apariția, Universitatea Cluj și FC Bihor obținând victorii la care puțini se așteptau. Ambele echipe s-au impus în deplasare, câștigând la Mioveni (1-0), respectiv Caransebeș (3-2).

După o serie de patru înfrângeri consecutive, toate cu același scor 0-1, Universitatea Cluj a câștigat tot la limită, așa cum a făcuse și la Târgoviște, după 1-0 la Mioveni. Ursu a adus victoria pentru ardeleni în minutul 79, jucătorul Universității marcând în urma unui contraatac.

La un pas să nu facă deplasarea la Caransebeș, din cauza problemelor financiare extrem de serioase, FC Bihor a dat lovitura și a învins echipa din localitate cu 3-2, revenind spectaculos după ce gazdele au condus cu 2-1.

FCM Baia Mare – Chindia Târgoviste: 2-1 (2-0)

Arbitri: Vladimir Nagy (Aiud) – Iulian Szekely (Cluj-Napoca) si Razvan Nistoran (Resita). Rezerva: Szabolcs Kovacs (Carei). Obs. Zaharia Ciev (Timisoara) si Iosif Cavai (Cluj-Npaoca)

FCM Baia Mare (antrenor Dorin Toma): Ormenisan – Straut, Hodor, Ilie, Lupu – Ignea, Leonte – Pacurar (79, V. Pop), Sirbu (61, Ster), Balaure – Arnautu (88, Deac).

Rezerve: Rezerve: Bota – Durus, Oltean, Munteanu

Chindia (antrenor Nicolae Croitoru): Meila – Patru, Ispas, Vatavu, Dinu – Voinea (46, Vasile), Cruceru (65, Stoica) – Anton, Nenita, Cherchez (79, Mihai) – Popa

Rezerve: Gârlea – Matei, Nisipeanu, Ene

Cartonase galben: Sirbu (56), Ster (68) / Cruceru (34)

Rezultatele etapei a VI-a

Olimpia Satu Mare – Gaz Metan Medias: 0-0

CS Mioveni – “U” Cluj-Napoca: 0-1 (0-0); Ursu (79)

CSM Râmnicu Vâlcea – Unirea Tarlungeni: 2-0 (0-0); Staicu (67 – 11m, 84)

FC Brasov – UTA Batrâna Doamna: 2-2 (1-0); Matei (40, 72) / Curtuius (74), Szekely (87)

FCM Baia Mare – Chindia Târgoviste: 2-2 (2-0); Pacurar (15 – 11m), Arnautu (41) / Cerchez (53), Nenita (75)

FC Caransebes – FC Bihor Oradea: 2-3 (2-2); Telecican (7), Busu (37) / Andor (27, 65), Trabalka (38)

Soimii Pâncota – Metalul Resita: 0-0

Clasament

  1. FCM Baia Mare – 14p (14-5) – 6
  2. Gaz Metan Medias – 12p (9-6) – 6
  3. CSM Rm. Vâlcea – 11p (9-7) – 6
  4. Soimii Pâncota – 11p (8-7) – 6
  5. FC Caransebes – 9p (10-8) – 6
  6. Batrâna Doamna – 9p (10-9) – 6
  7. FC Brasov – 9p (9-8) – 6
  8. CS Mioveni – 8p (12-9) – 6
  9. Olimpia Satu Mare – 8p (11-8) – 6
  10. Chindia Târgoviste – 8p (9-8) – 6
  11. “U” Cluj Napoca – 6p (2-4) – 6
  12. FC Bihor Oradea – 4p (5-10) – 6
  13. Unirea Tarlungeni – 4p (6-12) – 6
  14. Metalul Resita – 1p (4-16) – 6

Etapa viitoare (7 octombrie): Soimii – Mioveni; “U” Cluj – Olimpia; Gaz Metan – Râmnicu Vâlcea; Tarlungeni – Brasov; UTA – FCM Baia Mare; Chindia – Caransebes; FC Bihor – Metalul Resita.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA