AcasăEvenimentAntonescu rămâne preşedinte interimar, Băsescu, "preşedinte" în curtea sediului de campanie! CCR...

Antonescu rămâne preşedinte interimar, Băsescu, „preşedinte” în curtea sediului de campanie! CCR amână decizia privind referendumul până pe 12 septembrie!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Curtea Constituţională a decis joi să amâne luarea unei decizii cu privire la validarea sau invalidarea referendumului până pe data de 12 septembrie. În aceste condiţii, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.
Judecătorii cer să fie reverificate listele electorale, dată fiind contradicţia în ce priveşte datele oferite.
CCR a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, amânată miercuri seară după ce a solicitat informaţii MAI şi INS despre numărul românilor cu drept de vot.
Ministerul de Interne a trimis joi, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, CCR un document care arată că „MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control a datelor procesate de autorităţile publice locale”.

Precizările au fost trimise CCR după ce Ministerul trimisese miercuri către Curte listele electorale care cuprindeau 18.292.514 de persoane, respectiv numărul precizat de MAI înainte de referendumul din 29 iulie.
In documentul de joi însă, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor arată că exista posibilitatea ca in listele electorale permanente să fie înscrise persoane decedate, dar şi alte situaţii în neregulă.

„Există posibilitatea ca în listele electorale permanente să fie înscrise persoane decedate, care figurează în evidenţe cu domiciliul în România sau cetăţeni români care au plecat din ţară şi şi-au stabilit domiciliul în străinătate unde au obţinut documente ale statului străin, dar care figurează în evidenţe cu domiciliul în România, întrucât nu şi-au reglemntat statutul juridic faţă de statul român. Ca administrator al bazei de date, MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control a datelor procesate de autoriăţile publice locale, se arăta în documentul MAI.

În ce priveşte datele de la INS, se ştie că această instituţie a comunicat un număr de peste 16 milioane de români cu drept de vot, însă datele institutului nu sunt finale, ci parţiale.
Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că ştia că decizia CCR privind referendumul va fi luată joi, că amânarea acesteia nu îl îngrijorează şi că CCR trebuie să aibă la dosar „documente originale, nu trimise la BEC”.

Judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat la ieşirea din sediul instituţiei că în opinia ei referendumul trebuia anulat deoarece s-a bazat pe date false. Aceasta a precizat însă că este opinia ei. Dacă se va lua o astfel de decizie de către toţi judecătorii CCR, ar putea fi organizat un nou referendum.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA