AcasăberzmudeAntonescu: Nu există un sfârşit mai jalnic pentru un om politic, îmi...

Antonescu: Nu există un sfârşit mai jalnic pentru un om politic, îmi pare rău pentru Băsescu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preşedintele interimar al României Crin Antonescu a declarat, marţi seară, la mitingul USL de la Oradea, că prin îndemnul de boicotare a referendumului Traian Băsescu face un rău enorm României şi că nu există un sfârşit mai jalnic pentru un om politic democrat.
Antonescu l-a acuzat pe Traian Băsescu, în cadrul mitingului pentru susţinerea referendumului, că de opt ani de când este în fruntea statului are justiţia pe care a vrut-o.
„De opt ani de zile, Băsescu face dosare, vorbeşte despre dosare, ameninţă cu dosare. Niciunul dintre noi nu s-a ferit din calea justiţiei şi azi vedem clar cine vrea să vă oprească să veniţi la vot, pentru a scăpa de justiţie. Sunt oamenii care nu mai apar alături de Traian Băsescu la mitinguri. Nu mai apar alături de el nici Elena Udrea, nici Adriean Videanu, nici Sorin Blejnar, nici Emil Boc”, a afirmat Antonescu, la Oradea.

Crin Antonescu a arătat că, în acest moment, mesajul lui Traian Băsescu către români este: „Staţi acasă, mi-e frică de votul vostru”.
El a mai precizat că Traian Băsescu face „un rău enorm României”, de multă vreme şi cu o iresponsabilitate de care nu l-au crezut în stare nici adversarii săi, ţipând, la o săptămână înainte de alegeri, că va fi fraudă, că a fost şi este o lovitură de stat.
„Toată lumea în România, fie că îl mai vrea sau nu pe Traian Băsescu, ştie că o lovitură de stat nu se dă cu Parlamentul, cu deciziile Curţii Constituţionale, chemând oamenii la vot, ci cu tancurile, armata, încălcând votul oamenilor, iar Traian Băsescu vă spune azi că dacă veniţi la vot validaţi o lovitură de stat”, a mai arătat Antonescu.
El le-a transmis celor de la miting că „nu există un sfârşit mai jalnic pentru un om politic democrat. Îmi pare rău pentru Traian Băsescu”, a mai spus Crin Antonescu.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA