AMENINȚARE – Statul Islamic iși va intensifica atacurile în Franța

0
132

AMENINȚARE  Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a amenințat să își intensifice atacurile împotriva Franței, într-o înregistrare postată miercuri pe rețele de socializare și în care apar doi jihadiști francofoni, relatează AFP.

Aceștia îl felicită pe autorul atacului de la Nisa din seara zilei de 14 iulie și soldat cu 84 de morți și apoi decapitează doi bărbați pe care îi acuză că au „spionat” SI — un „mesaj” pentru Franța, conform acestei înregistrări care menționează de asemenea SITE, centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste.

Înregistrarea ar fi fost ‘realizată’ de SI în provincia irakiană Ninive (nord), unde SI controlează teritorii, conform SITE.

Adresându-se în franceză președintelui și guvernului Franței, unul dintre cei doi membri ai SI amenință să „intensifice” atacurile.

Statul Islamic a revendicat sâmbătă atacul de la Nisa, afirmând că acesta vine „ca răspuns la apelurile grupării de a lua ca țintă țările care fac parte din coaliția” antijihadistă din Irak și Siria. Franța face parte din această coaliție condusă de SUA și care bombardează poziții ale grupării ultra-radicale.

Experți estimează că SI nu pare să fi organizat direct recentele atacuri din Franța sau Germania, însă este posibil să îi fi inspirat pe autorii acestora și să încerce să își întărească imaginea de teroare prin revendicarea lor.

 

Sursă info.

Sursă foto.

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.