AcasăMARAMURESUL ISTORICAdrian Năstase a fost eliberat. Judecătorii au respins recursul procurorilor

Adrian Năstase a fost eliberat. Judecătorii au respins recursul procurorilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat după mai bine de opt luni petrecute la Penitenciarul Jilava. Tribunalul Bucureşti a respins luni recursul procurorilor cu privire la eliberarea lui condiţionată din penitenciar. Decizia Tribunalului este definitivă şi executorie. Hotărârea completului de trei judecători de la Tribunalul Bucureşti a fost luată cu două voturi pentru şi unul împotrivă.
Adrian Năstase a fost condamnat în vara anului trecut la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”. La începutul acestui an, fostul lider PSD a făcut o cerere de eliberare condiţionată.
Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv pe 4 ianuarie în cazul lui Adrian Năstase, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă, fiind luate în calcul şi activităţile desfăşurate de fostul premier, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi. Cererea lui Năstase a fost admisă de Judecătoria Sectorului 4 pe 12 februarie. Ulterior, procurorii DNA au făcut recurs la această decizie, care s-a judecat luni la Tribunalul Bucureşti.
DNA a notat, în motivarea recursului făcut împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată al lui Adrian Năstase, că acesta, prin materialele şi articolele pe care le-a scris şi publicat, dovedeşte că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul faţă de care s-a pronunţat o condamnare cu executare.
Îm motivarea deciziei din 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a arătat la rândul său că Adrian Năstase a avut un comportament conform „întru totul” cu rigorile mediului carceral şi nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.
Totodată, instanţa a precizat că lucrarea ştiinţifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispoziţiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfăşurată în detenţie au fost stabilite corect.
Instanţa a mai notat în motivare că lucrarea ştiinţifică „Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne şi europene” a fost scrisă de Adrian Năstase în perioada 10 august – 24 decembrie 2012, constatând astfel că „acordarea a 45 zile câştig s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale”.
„Că lucrurile stau astfel o demonstrează şi aprobarea cererilor formulate de deţinut la 10 şi 21 august 2012, prin care acestuia, conform propunerilor comisiei de selecţie muncă din Penitenciarul Jilava făcute în conformitate cu dispoziţiile articolului 59 alineatele 1 şi 3 din Legea 275/2006, i s-a permis să lucreze la elaborarea lucrării opt ore pe zi (40 de ore/săptămână) şi apoi zece ore pe zi (50 ore pe săptămână)”, a precizat judecătorul, în documentul citat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA