ADERARE – Ungaria vrea să treacă la moneda euro până în 2020

0
236

ADERARE Ungaria ar putea adopta euro până în 2020, dar numai dacă tendințele economice continuă să se îmbunătățească și moneda unică devine mai stabilă, a afirmat marți ministrul Economiei, Mihaly Varga, într-un interviu acordat publicației Magyar Hirlap, transmite MTI.

ADERARE „Dacă tendințele economice sunt de lungă durată, dacă ajungem mai aproape de nivelul mediu de dezvoltare al UE, și dacă productivitatea noastră continuă să se îmbunătățească, nu consider că ar fi fără temei aderarea la zona euro până la sfârșitul deceniului”, a declarat Varga.

Statele UE care vor să adere la euro trebuie să îndeplinească criteriul stabilității prețurilor, să mențină deficitul sub 3% din PIB și datoria publică sub 60% din PIB și să se alăture timp de cel puțin doi ani mecanismului ratelor de schimb (ERM II).

România îndeplinește trei din cele cinci condiții necesare pentru aderarea la euro, respectiv criteriul stabilității prețurilor, finanțele publice și dobânzile pe termen lung, arată Raportul de convergență pe 2016 publicat luna trecută de Comisia Europeană.

Pe de altă parte, documentul precizează că legislația din România nu este pe deplin compatibilă cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, în plus, țara nu îndeplinește criteriul referitor la cursul de schimb.

Raportul de convergență este un document bianual care examinează dacă statele membre îndeplinesc condițiile pentru adoptarea monedei unice. Raportul pe 2016 examinează progresele realizate de cele șapte state care beneficiază de o derogare (Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia) și ajunge la concluzia că niciuna din aceste state nu îndeplinesc la acest moment toate condițiile pentru adoptarea monedei euro.

sursa info

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.