ACTUALIZARE/ ACCIDENT GRAV ÎN CICÂRLĂU – Trei mașini au fost făcute praf: una dintre ele a ajuns în șanț, pe plafon

0
1811

ACCIDENT GRAV ÎN CICÂRLĂU    Una accident de circulație grav, cu mai multe autoturisme implicate a avut loc în această dimineață, în jurul orei 6:30, pe Drumul Național 1C, la ieșirea din localitatea Cicârlău.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate trei autoturisme, toate trei fiind serios avariate. Una dintre mașini a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe plafon în șanțul de pe marginea drumului, la câțiva zeci de metri de la locul impactului.

Mai multe echipaje de pompieri, ambulanțe SAJ dar și polițiști au ajuns imediat la fața locului. Trei persoane au fost rănite în accident, nici una dintre acestea nefiind încarcerată la momentul sosirii salvatorilor.

Polițiștii maramureșeni urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier dar și cine se face vinovat de acesta.

 

Actualizare:

 

În această dimineață, în jurul orei 06.10, un bărbat domiciliat în Bușag, în vârstă de 54 de ani, conducea un autoturism pe DN 1C dinspre Cicârlău către Ilba. În afara localității, pe o porțiune de drum în aliniament, a pătruns pe sensul opus de mers. Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un sătmărean în vârstă de 58 de ani, precum și cu un autoturism care circula în spatele acestuia, condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani din Baia-Sprie. În urma coliziunii, ultimul autoturism a fost răsturnat în șanț. A rezultat rănirea șoferului care a pătruns pe contrasens, acesta rămânând internat, respectiv a unui pasager din același autoturism, care nu a necesitat internarea în spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul a fost restricționat aproximativ o oră și 30 de minute”, arată reprezentanții IPJ Maramureș

 

ActualMM

Credit foto: Facebook/ Cristian Osan

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.