A VRUT SĂ-I AJUTE – Comisar șef la DGA, reținut de DIICOT pentru că sprijinea traficanți de droguri

0
403

Un comisar șef din Direcția Generală Anticorupție a fost reținut, vineri, de procurorii DIICOT, fiind acuzat că a ajutat o rețea de traficanți de droguri, în scopul îngreunării cercetărilor efectuate, depistării și probării autorilor. Este vorba de comisarul Petru Pitcovici, judecat în dosarul lui Puiu Popoviciu.

Pitcovici a fost ridicat din fața unui restaurant din Capitală, unde era împreună cu bărbatul care a plătit pentru aducerea unor droguri în țară. În mașinile acestora ”au fost identificate și ridicate sumele de 900 euro, 900$, 3000 lei precum și înscrisuri cu valoare probatorie”, se arată în comunicatul DIICOT.

Comunicatul DIICOT

”În perioada 11-19.05.2016 procurorii DIICOT- Structura Centrală au efectuat activități de urmărire penală cu privire la activitatea infracțională desfășurată de către mai multe persoane care au acționat în mod coordonat în vederea introducerii pe teritoriul României a unor cantităţi de droguri de mare risc procurate din Olanda şi ulterior comercializate pe raza municipiului București.

În realizarea scopului infracțional la data de 08.05.2016, inculpații PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA și DUMITRACHE CRISTINEL s-au deplasat în Olanda în vederea procurării de droguri.

La data de 11.05.2016, în jurul orelor 22.00, inculpaţii PARASCHIV BOGDAN EMANUEL, TRIPON NATALIA și DUMITRACHE CRISTINEL s-au prezentat la punctul de trecere al frontierei de stat Nădlac, într-un autoturism, în vederea efectuarii formalităților de intrare în România.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în filtrul de aer au fost găsite 2 pachete care conțineau pulbere de culoare albă, în urma examinării tehnico-științifice a rezultat cantitatea totală de 429,98 grame cocaină și 0,51 grame 3,4-metilendioximetamfetamină (MDMA).

La data de 13.05.2016 Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților TRIPON NATALIA și DUMITRACHE CRISTINEL pentru o perioadă de 30 de zile la acea dată inculpatul PARASCHIV BOGDAN EMANUEL sustrăgându-se urmăririi penale.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul SIMION DAN SANDU zis “DAN CHIORU” i-a determinat pe inculpații mai sus menționați să procure cocaină, înmânându-le în acest sens suma de 10.000 euro, droguri ce urmau a fi comercializate pe raza municipiului București.

Totodată, s-a stabilit faptul că inculpatul PITCOVICI PETRU DANIEL, comisar șef de poliție în cadrul D.G.A., a oferit sprijin și ajutor inculpaților SIMION DAN SANDU și PARASCHIV BOGDAN EMANUEL în scopul îngreunării cercetărilor efectuate, depistării și probării autorilor.

La data de 19.05.2016 inculpaţii PITCOVICI PETRU DANIEL, SIMION DAN SANDU și PARASCHIV BOGDAN EMANUEL au fost depistați în fața unui restaurant situat în București iar cu ocazia controlului efectuat asupra inculpaţilor și a 2 autoturisme folosite de către aceştia, au fost identificate și ridicate sumele de 900 euro, 900$, 3000 lei precum și înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, au fost ridicate în vederea indisponibilizării un număr de 3 autoturisme de lux.

La data de 20.05.2016 procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților SIMION DAN SANDU, PARASCHIV BOGDAN EMANUEL și PITCOVICI PETRU DANIEL pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc, finanțarea și favorizarea făptuitorului, urmând a fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Grupuri Infracționale.

Suportul tehnic şi informativ-operativ a fost asigurat de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Operaţiuni Speciale și Direcţia Generală Anticorupţie. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.”, anunță DIICOT.

antena3.ro

 

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.