AcasăMARAMURESUL ISTORICA doua tragedie din această săptămână în Giurgiu! După cei trei polițiști,...

A doua tragedie din această săptămână în Giurgiu! După cei trei polițiști, patru tineri au murit într-un accident rutier!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Patru tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 26 de ani au murit şi un altul, în vârstă de 27 de ani, a fost rănit într-un accident care s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe un drum din comuna Crevedia Mare, judeţul Giurgiu.

”Cei cinci tineri, toţi din satul Sadina, comuna Roata, judeţul Giurgiu, se întorceau de la discotecă într-o Dacia Solenza şi, în drum spre casă, pe DJ 601, în afara localităţii Crevedia, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un copac aflat pe partea opusă a drumului, din impact rezultând decesul conducătorului auto în vârstă de 23 de ani, a încă trei băieţi care se aflau în maşină cu vârste cuprinse între 22 şi 26 de ani, iar cel de-al cincilea, de 27 de ani, a fost rănit, fiind transportat la un spital din Capitală”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, Cornel Vasilache.

Deocamdată nu au fost stabilite exact cauzele producerii accidentului, primul motiv fiind acela că şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă.

Acesta este al doilea accident rutier în care au decedat mai multe persoane produs în această săptămână pe raza judeţului Giurgiu, primul producându-se la mijlocul săptămânii când au murit trei subofiţeri de poliţie iar un altul a fost rănit grav.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA