SE LUCREAZĂ – Problemele din grădinițele băimărene, în curs de remediere

7
638

SE LUCREAZĂ Lucrări de construcție sau renovare nefinalizate încă, centrale termice care abia mai fac față sau spații verzi neîntreținute. Sunt principalele probleme cu care se confruntă instituțiile de învățământ preșcolar din municipiul Baia Mare. Pentru a soluționa aceste neplăceri, primarul interimar al municipiului Baia Mare, Marinel Rob s-a întâlnit în 12 iulie cu reprezentanții grădinițelor băimărene. Odată ce inconvenientele au fost centralizate, acestea urmează să fie soluționate în cel mai scurt timp astfel încât micuții care frecventează unitățile de învățământ preșcolar din municipiul Baia Mare să înceapă în condiții bune noul an educațional.

Majoritatea problemelor ridicate la întâlnirea cu primarul inetrimar, Marinel Rob de către directorii de grădinițe din municipiul Baia Mare fac referire la întreținerea unităților de învățământ preșcolar precum și funcționalitatea și pregătirea acestora pentru noul an educațional.

„Discuția a fost una deosebit de utilă, iar solicitările au fost extrem de pertinente. Acestea au vizat în principal preocupările privind întreținerea acestor instituții, funcționalitatea lor și pregătirea lor pentru continuarea actului educațional din toamnă. S-au ridicat o serie de probleme, majoritatea fiind rezolvabile în formă imediată. Cele care privesc investiții de lungă durată sau care au grafic de execuție până în 2017 urmează să le supunem unor analize pentru a vedea dacă avem oportunitatea să le realizăm în acest an. În rest, toate problemele s-au abordat punctual. Există soluții pentru toate aceste probleme și urmează să le punem în practică.  Am primit o informare scrisă cu toată problematica solicitată, urmând ca împreună cu factorii de răspundere să- le analizăm și să le punem în practică în cel mai scurt timp”, a declarat Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare.

În privința lucrărilor de renovare și modernizare derulate în grădinițele din municipiul Baia Mare, majoritatea dintre acestea trebuie finalizate în cursul anului viitor. Potrivit graficului de lucrări asumat de către constructori, acestea respectă termenele de finalizare. În momentul de față, la nivelul municipiului Baia Mare se derulează lucrări de renovare și modernizare ale Grădinițelor numărul  8, 9 și 7.

Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

7 COMENTARII

  1. Iar gradinitele? Nu e rau ca ne preocupa starea acestora dar mi se pare un lucru absolut normal,incat mă întreb daca administratia in afara de curatenie si de gradinite mai stie si altceva.Mai urmează sa citim un articol ca Barbul s-a apucat sa vopseasca panourile din intersectii sau sa intretina locurile de joaca.Asa ceva ar trebui sa se întâmple fara prea mult tam sau chiar ar fi un articol de presa daca ar face asa ceva? Daca e oportun sa facă si alte investitii? E noaptea mintii,intr-un oras praf din punct de vedere economic sa-ti pui astfel de întrebări? Dar cum ramane cu marile obiective ale lui Cătălin? Era vorba ca cei de la Coalitie vor continua marile vise ale lui CC.Carcotasii zic ca suntem pe sponci,daca e asa atunci cum s-ar fi realizat? Din împrumut? Foarte bine,accesati împrumutul si start.Sau acum fug toti ca sobolanii? Muresan era in nu stiu ce comisii de negociere,acum am aflat ca si-a negociat ciolanul,incat te întrebi daca si suntem in stare sa mai si facem ceva in orasul asta?

  2. Daca nu vor face lucruri serioase iar orasul in loc sa se dezvolte va stagna sau si mai rau va regresa il vor compromite total pe primar.Asta si datorita faptului ca a girat pentru ei.Din cate am aflat 3 din coalitie si-au renegociat niste functii prin diverse administratii.Foarte urat,nu i-am votat ca ei sa fie smecheri.Sau au simtit ca vasul se scufunda si ca niste adevarati oportunisti si-au luat zborul.Unde sunt laudatele comisii pentru infiintarea parcului industrial,achizitionarea Hotelului Minerul,Maramures,Centrala Minelor? Cum rămâne cu Aquaparcul si Noua Universitate ?Cu atragerea de fonduri UE prin programe de dezvoltare?Daca chiar nu o sa reusiti nimic o sa va prabusiti la fel cum ati urcat.

    • Au distrus Zoo si mai indraznesc sa vorbească de turism,in comparatie Targu Mures atrage prin Zoo mii de turisti,majoritatea straini.Daca municipalitatea nu poate ar fi cazul sa incerce Consiliul Judetean.Sute de mici intreprinzatori traiesc pe langa un astfel de obiectiv care ii bucura pe cei mici.Noi nu avem nici Aquaparc,nici Zoo iar fostii contopisti isi faceau delegatii in Coreea de Sud in loc sa meargă in Mures sau Satmar sa vada ce au facut altii,de pe la noi.Apropo in Tg. Mures exista si skate Park.

    • Pentru viitorul orasului.Peste 30 de ani generatiile care vin o sa ne reproseze ca nu le-am achizitionat.Cladirile o sa valoreze dublu sau triplu.Eu zic ca merita,doar daca vrei sa ramai la nivel de Cavnic,Somcuta sauTg.Lapus atunci chiar nu merita.Daca vrei o clădire administrativa si nu 10 imprastiate,cu costuri de intretinere uriase sau daca vrei sa ai o Universitate si sa nu fi sluga clujenilor atunci astia ar trebui sa fie pasii.Oradea care nu avea Universitate înainte de 1989 are in prezent peste 20 000 de studenti,noi care aveam ( Literele erau cu recunoastere nationala),acum nu mai avem nimic.

    • Cătălin a avut si are priza la băimăreni pentru ca a facut cate ceva ,plus ca a promis ca va da o alta fata orasului.Si asta pe toate planurile.Baimarenii au suferit cand un grup de interese a măritat Universitatea de Nord catre UTC sau cand au vazut ca anumite zone sau clădiri au fost achizitionate de către samsarii care au afectat orasul din punct de vedere urbanistic.Daca gândim mărunt rămânem marunti.Oricum toate municipiile din N-V sunt peste noi,mai ales din punct de vedere economic si al sperantei de viată.Nu plătesc firmele din imprejurimi decent,oamenii tot pleacă.Le pleacă cei care isi fac normele si le vin necalificati care nu o sa stea la salariul minim.Asa ceva vreti pentru băimăreni ? Eu zic ca cei care ii protejează sau cei care nu sunt in stare sa aduca firme serioase,in timp au numai de pierdut,iar orasul si judetul prin depopulare se stinge.

  3. Peste 30 de ani nu mai are cine sa ne ia de gat. Parerea mea este ca trebuie sa ne lansam economic, sa facem investitii reale care genereaza bani la buget si apoi mai discutam de scoli si facultati. Scolile s-au comasat si s-au inchis in ultimii 10 ani, chiar nu vedeti ca nu mai vin copii din urma?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.