AcasăActualitate11216 ANI PENTRU CĂ ȘI-A ARUNCAT BEBELUȘUL ÎN CANALIZARE - Tânăra din Botoșani...

16 ANI PENTRU CĂ ȘI-A ARUNCAT BEBELUȘUL ÎN CANALIZARE – Tânăra din Botoșani care și-a ucis bebelușul și apoi l-a aruncat într-un canal colector, a fost condamnată la închisoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Magistrații Tribunalului Botoșani au decis ca femeia să-și petreacă următorii 16 ani în spatele gratiilor. Sentința pronunțată după primul termen i-a șocat pe apropiații tinerei din Ungureni.

În fața magistraților, tânăra de 21 de ani și-a recunoscut fapta și a cerut să fie judecată în formulă simplificată, notează Monitorul de Botoșani. Gabriela a spus că este marcată de calvarul pe care l-a trăit în ultimele patru luni.

Femeia a spus că și-a ucis bebelușul și a aruncat trupul pruncului într-un canal colector pentru că nu a fi fost pregătită să devină mamă. Ea a recurs la gestul șocant în condițiile în care nu a beneficiat de sprijinul părinților ei, care trăiesc separați de mai mulți ani. Tânăra le-a spus că își regretă fapta și că ar vrea să dea timpul înapoi, pentru că i-a dezamăgit pe apropiați.

Gabriela Boghian a fost condamnată, marți, la 16 ani de închisoare, fiind una dintre cele mai dure sentințe pronunțate de magistrații botoșăneni, notează sursa citată. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, tânăra a născut copilașul pe 13 septembrie, în Maternitatea Botoșani. Băiețelul era rodul unei povești de dragoste cu un tânăr din Botoșani, însă sarcina a fost ascunsă.

La patru zile de la naștere, tânăra mamă și bebelușul au fost externați. În loc să-l lase în grija unui centru de plasament sau la maternitate, Gabriela a decis să curme viața băiețelului. Din raportul medicilor legişti rezultă faptul că pruncul a avut parte de o moarte violentă. Bebelușul a fost sufocat prin obturarea căilor respiratorii. Copilașul ar fi fost pus într-o pungă, apoi într-o sacoșă care a fost aruncată într-un canal colector. Trupul bebelușului a fost descoperit pe 26 septembrie, după ce polițiștii au fost alertați de gazda tinerei care a observat că Gabriela născuse.

Sursă info Libertatea.

FOTO: ARHIVĂ

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA