11 VICTORII – Comuna Recea a realizat scorul etapei pe teren propriu

2
377

11 VICTORII Marți și miercuri s-au desfășurat meciurile programate în cadrul etapei cu numărul 18 din Seria 5 a Ligii a 3-a de fotbal. E multă harababură în seria noastră după ce s-a retras și Viitorul Ghimbav din campionat, astfel că echipele au ajuns să aibă câte 15, 16, respectiv 17 jocuri disputate.

Din motive destul de ciudate pentru înțelegerea noastră, U Cluj Napoca, marea favorită la promovare, a reușit să amâne meciul cu concitadina CFR 2, până în a treia zi după Paști, motivul real fiind că vineri, 30 martie, are de disputat derby-ul din deplasare cu echipa comunală din Ighiu, ocupanta locului secund, aflată la un punct diferență de lider.

Mai mult, universitarii au cerut ca meciul cu Performanța să se dispute fără spectatorii, pentru că Jandarmeria, cică, n-ar putea asigura ordinea și siguranța spectatorilor, în condițiile în care și-au anunțat prezența peste 2.000 de suporteri ai „șepcilor roșii”, iar terenul de pe imașul comunal nu are decât vreo 200 de locuri.

În cele din urmă s-a ajuns la un consens, astfel că meciul se va juca pe Stadionul Cetate din Alba Iulia.

Va fi interesant de văzut dacă la meci vor veni cei 2.000 de clujeni „programați”, mai ales că în noile condiții încap fără probleme și sunt și în siguranță.

Indiferent de scopurile acestei strategii ciudate, considerăm că este rușinos ca o echipă de talia Universității Cluj să recurgă la astfel de jocuri, într-un campionat de tot râsul, cu patru echipe comunale și alte câteva care n-au finanțare nici pentru o masă în deplasare.

Să revenim la fotbal și să aplaudăm victoria cu numărul 11 din această ediție a campionatului, realizată de Comuna Recea pe teren propriu în fața CS Iernut.

Gazdele au înscris cinci goluri, printre autorii lor aflându-se, ca de obicei, Romario Rus, dar și portarul Alin Bota, din penalti, evident.

În clasament Recea stă foarte bine și, la modul în care se desfășoară competiția, aproape sigur va termina pe podium.

În rest să spunem doar că Metalurgistul Cugir, Unirea Alba Iulia și Unirea Dej au uitat de când n-au mai câștigat un meci pe teren, iar echipele comunale ale campionatului ocupă trei locuri din primele patru!

 Rezultatele etapei

Metalurgistul Cugir – FC Avrig    1-1
Andrei Făgărăşanu (14) / Adrian Cîrstean (28)
ACS Fotbal Comuna Recea – CS Iernut    5-1
Daniel Mih (20), Romario Rus (24, 30), Viorel Chinde (56), Alin Bota (90 – pen.) / Ionuţ Cheţan (45+2 – pen.)
Industria Galda – Viitorul Ghimbav     3-0
Unirea Dej – Unirea Tăşnad    0-2
Călin Vădan (44), Adrian Ciul (72)
Avântul Reghin – Sănătatea Cluj    2-0
Bogdan Stavilă (19), Tudor Zbârcea (86)
Gaz Metan Mediaş 2 – Unirea Alba Iulia     1-1
Amaral Edon Junior (57) / Radu Scrob (73)

Partida dintre CFR Cluj 2 şi Universitatea Cluj, a fost amânată pentru marţi, 10 aprilie, de la ora 17:00, pentru ca „U” să-şi pregătească mai bine meciul de vineri din deplasare cu Performanţa Ighiu, a doua clasată.

Viitorul Ghimbav s-a retras din competiție în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la „masa verde”.
Performanţa Ighiu a stat.

Clasament

1 AS FC Universitatea Cluj 15 12 2 1 39-8 38 14
2 Performanţa Ighiu 16 11 4 1 37-15 37 13
3 ACS Fotbal Comuna Recea 17 11 2 4 40-18 35 8
4 Industria Galda 17 10 4 3 33-18 34 10
5 Metalurgistul Cugir 17 8 6 3 29-18 30 6
6 Unirea 1924 Alba Iulia 17 7 5 5 25-14 26 -1
7 Avântul Reghin 17 8 2 7 23-23 26 -1
8 CFR Cluj 2 16 6 5 5 27-19 23 -1
9 Sănătatea Cluj 17 5 8 4 22-18 23 -1
10 Unirea Tăşnad 16 6 3 7 21-26 21 -3
11 Gaz Metan Mediaş 2 17 4 4 9 19-33 16 -8
12 CS Iernut 17 2 6 9 26-39 12 -12
13 FC Avrig 17 2 6 9 15-34 12 -15
14 Unirea Dej 17 3 1 13 15-35 10 -14
15 Viitorul Ghimbav 17 1 0 16 15-68 3 -24

 

Etapa următoare, marți, 3 aprilie, ora 17

ACS Fotbal Comuna Recea – Performanţa Ighiu

Gaz Metan Mediaş 2 – Metalurgistul Cugir

Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin

CS Iernut – Industria Galda

FC Avrig – CFR Cluj 2

Sănătatea Cluj – Unirea Dej

Universitatea Cluj – Unirea Tăşnad

Grigore Ciascai

Te-ar mai putea interesa

Loading...

2 COMENTARII

  1. Un articol obiectiv si subiectiv in acelasi timp.
    Sa nu uitam ca ACS Comuna Recea inca mai viseaza la promovare !
    Si acum ma doar capul dupa meciul de campionat dintre U si Recea cand am castigat in min 90.

    Si sa nu uitam ca U nu a intreprins nici un demers pentru a fi favorizata !
    Pur si simplu a cerut ca meciurile ei sa se desfasoare in conditii in care suporterii pot sa vada meciul!
    Apoi au fost amanarile dictate de FRF care nu ne convin !

    Iar daca CFR se teme de U, la Cluj, are motive sa o faca, sta in caracterul conducatorilor lor.
    Dati-mi voie sa cred ca niciunde in toata Transilvania nu cred ca exista echipe care sa se comporte ca CFR-ul. Declaratiile unor conducatori ale unor echipe aflate pe val la un moment dat sunt doar jocuri de imagine.

    • Sunt trup și suflet alături de U Cluj de vreo 55 de ani. „Dacă n-ar fi U”, nimic n-ar fi la locul său, credeam atunci când am pășit prima oară pe stadion (se întâmpla în 1965!) și sunt convins și astăzi. Am văzut schimbul de replici între administrația clujenilor și sponsorul comunal din Ighiu. Nu mi-a plăcut că șefii de la U au lăsat impresia că le este teamă de Performanța, o atitudine cu care nu pot fi de acord nici mort. Înțeleg să fii precaut, să nu îți desconsideri adversarul, indiferent cât de slab e, dar e inacceptabil să lași impresia de slăbiciune și frică în fața unei echipe sărmane, care a ajuns pe locul secund doar pentru că altele mai răsărite nu prea sunt prin seria noastră. Să auzim numai de bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.