AcasăActualitateZVONURI ADEVERITE - Gheorghe Perian, şeful Poliţiei Locale, ocupă ilegal funcţia

ZVONURI ADEVERITE – Gheorghe Perian, şeful Poliţiei Locale, ocupă ilegal funcţia

spot_img

DISTRIBUIȚI

ZVONURI ADEVERITE Pe 1 aprilie jurnalistul Vasile Dale solicita Primăriei Municipiului Baia Mare, în temeiul prevederilor Legii 544/2001, informații referitoare la directorul executiv al Poliției Locale Baia Mare, Gheorghe Perian.

Se solicita dacă acesta ocupă funcția publică în conformitate cu prevederile articolului 18 din Legea 155/2010.

În 27 aprilie 2018, Primăria municipiului Baia Mare a răspuns solicitării, iar informațiile care erau la început doar simple zvonuri s-au adeverit:

“Ca urmare a solicitării dumneavoastră (…), formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, potrivit datelor furnizate de către Serviciul Resurse Umane din cadrul instituției noastre, vă informăm că domnul Perian Gheorghe NU ÎNDEPLINEȘTE condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 155/2010 a Poliție Locale”.

Semnează Noemi Vida, viceprimar al municipiului Baia Mare, responsabil cu aplicarea Legii 544/2001.

Se pune întrebarea cum a putut o persoană să ocupe o funcție publică fără să îndeplinească condițiile legale.
Cum se vor recupera banii care i-a încasat șeful Poliției Locale pentru o funcție care în conformitate cu legea nu o putea deține, se întreabă jurnalistul Vasile Dale.

Sursa info Vasile Dale

Sursa foto Facebook 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA