AcasăActualitateSocialZIUA SIGURANŢEI PE INTERNET - Elevii de la CN “Mihai Eminescu” informaţi...

ZIUA SIGURANŢEI PE INTERNET – Elevii de la CN “Mihai Eminescu” informaţi cu privire la riscul pe care îl reprezintă anumite prietenii legate pe reţelele de socializare

spot_img

DISTRIBUIȚI

ZIUA SIGURANŢEI PE INTERNET Ziua Siguranţei pe Internet are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei on-line şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea acestora privind pericolele navigării pe internet.

ZIUA SIGURANŢEI PE INTERNET În acest an, cea de-a XIV-a ediţie a Zilei Siguranţei pe Internet a fost marcată marți, 14 februarie, şi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din municipiul Baia Mare.

Astfel, cei peste 90 de elevi prezenţi la întâlnirea cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Maramureş, au purtat discuţii cu privire la avantajele tehnologiei de care beneficiem în prezent, dar şi cu privire la capcanele în care putem cădea în mediul virtual.

Pe lângă avantajele informaţionale ale internetului, există, din păcate, pericolul ca, mai ales adolescenţii, să devină victimele unor infracţiuni, printre care amintim: înşelăciuni, ameninţări, hărţuiri şi, mai grav, trafic de persoane.

Elevii au fost informaţi cu privire la riscul pe care îl reprezintă anumite prietenii legate pe reţelele de socializare, având în vedere faptul că identitatea persoanelor cu care intră în contact nu este întotdeauna veridică.

Ţinând cont de curiozitatea şi naivitatea specifice adolescenţilor, aceştia pot fi mai uşor contactaţi şi convinşi să îşi dea datele personale, detalii despre anumite stări conflictuale pe care le au cu părinţii, sau alte informaţii care pot fi utile traficanţilor.

Pentru a conştientiza cât de periculoase sunt toate aceste dezvăluiri făcute unor persoane din afara familiei, fie ei prieteni, cunoştinţe sau persoane necunoscute, poliţiştii şi-au susţinut informaţiile cu un film documentar realizat cu sprijinul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

Sfaturi generale pentru navigarea sigură pe internet

Nu oferiţi necunoscuților de pe internet informaţii despre dumneavoastră sau familie (număr de telefon, fotografii, adresa de acasă, locul de muncă al dumneavoastră sau al rudelor etc.).

Aveţi grijă ce fotografii postaţi cu dumneavoastră sau cu familia! Restricţionaţi accesul necunoscuţilor la profilul dvs. Nu uitaţi că fotografiile sau filmuleţele, odată postate, pot rămâne pentru totdeauna pe alte computere şi servere, chiar dacă veţi șterge postarea iniţială.

Păstraţi secretă parola de e-mail și nu o dezvăluiţi nici măcar prietenilor! Parola e bine să aibă cel puţin 12 caractere, să conţină litere, cifre şi semne de punctuaţie şi să fie cât mai greu de ghicit, chiar şi pentru cei care vă cunosc foarte bine. Nu folosiţi datele de naştere sau alte cuvinte pe care cei din jur ştiu că le preferaţi şi pe care le-ar putea ghici.

Menţineţi permanent protecţia computerului şi folosiţi întotdeauna un program anti-virus actualizat. Pentru orice descărcaţi de pe internet, trebuie să se urmeze regula: salvare fişier, scanare conţinut şi apoi deschidere fișier.

Deconectaţi-vă computerul de la Internet atunci când nu navigaţi.

Informații furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA