AcasăActualitateSocialYMCA - Curs de leadership şi autocunoaştere în Baia Mare

YMCA – Curs de leadership şi autocunoaştere în Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

YMCA În perioada iulie-septembrie, Federaţia YMCA România implementează  proiectul YOUTH EMPOWERMENT TRAINING & DEVELOPMENT CENTRE.

YMCA Proiectul vizează formarea a  20 de tineri din Baia Mare şi celelalte localităţi ale judeţului Maramureş, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, implicaţi în programe anterioare de tineret fie ca beneficiari, fie ca lucrători sau lideri de tineret.

Acest proiect îşi propune să ofere tinerilor participanţi o serie de competenţe şi abilităţi menite să dezvolte trei sfere principale ale vieţii: sfera personală, profesională şi cea civică.

Formatul acestui curs este inovativ pentru comunitatea locală întrucât implică o combinaţie de metode de lucru extrem de eficientă şi utilizată în cadrul reţelei internaţionale din care organizaţia noastră face parte, însă care nu a mai fost adaptată şi destinată unui grup ţintă local. Urmărim pe această cale să oferim participanţilor o experienţă de învăţare unică dar, în acelaşi timp, prin interacţiunea cu comunitatea locală, dorim să atragem atenţia asupra nevoilor tinerilor şi asupra importanţei pe care educaţia non-formală o joacă în dezvoltarea acestora.

Competenţele personale avute în vedere sunt: inteligenţă emoţională (autocunoaşterea, recunoaşterea emoţiilor, reglarea emoţiilor, empatia), flexibilitatea, gândirea critică, comunicarea, ascultarea activă, gândirea pozitivă, autoreflecţia, acceptarea, oferire şi primirea de feedback.

Competenţele profesionale exersate sunt: perseverenţă în sarcina, angajamentul, luarea de decizii, negocierea, leadership-ul, asumarea rolului într-o echipa, încadrarea în termene, delegarea şi asumarea de responsabilităţi, motivarea altora, planificare strategică, conceptualizare, analiză şi sinteză, reflectare şi raţionalizare, soluţionarea conflictelor.

Competenţele civice experimentate sunt: participare activă, rezolvare de probleme, gândirea centrată pe soluţii, proactivitatea, viziunea, iniţiativa.

Activităţile proiectului au loc atât în Baia Mare cât şi în Cavnic, astfel impactul se răsfrânge asupra mai multor comunităţi de tineri, fiecare cu specificul ei, cu nevoile şi  realizările proprii, tinerii având ocazia de a învaţă din diferite contexte, de a experimenta iniţiativa şi implicarea, promovând voluntariatul şi cetăţenia activă prin asumarea responsabilităţilor individuale sau de grup

Tinerii vor avea ocazia de a iniţia şi implementa diverse ateliere şi activităţi pentru copiii şi tinerii din Baia Mare şi Cavnic, tematică fiind axată pe drepturile omului şi copilului, combaterea rasismului, xenofobiei, intoleranţei, activităţi în aer liber, valori fundamentale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA