AcasăActualitate112ÎI DUCEAU PÂNĂ LA FRONTIERA CU UNGARIA – Două românce, călăuze pentru...

ÎI DUCEAU PÂNĂ LA FRONTIERA CU UNGARIA – Două românce, călăuze pentru migranții ilegali

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎI DUCEAU PÂNĂ LA FRONTIERA CU UNGARIA  Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș au depistat opt cetățeni din Iran, Irak și Afganistan care încercau să iasă ilegal din România, ajutați de două românce.

Tinerele din România i-au transportat pe cei opt migranți cu două autoturisme până în apropierea frontierei cu Ungaria.

În data de 02.10.2017, în jurul orei 20.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș, județul Bihor, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Cheresig, două autoturisme mărcile Audi și BMW, ambele înmatriculate în județul Timiș. Polițiștii de frontieră au procedat la legitimarea șoferilor, constatând că este vorba despre două femei de cetățenie română, T.M. și C.L., în vârstă de 20 de ani, respectiv, 26 de ani. Totodată, în autoturisme călătoreau ca pasageri opt persoane de origine afro-asiatică care nu au putut prezenta la verificări niciun document. Din acest motiv, toți zece au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei opt sunt cetățeni din Iran, Irak și Afganistan, șapte adulți (patru bărbați și trei femei), cu vârste cuprinse între 26 și 47 de ani, și un minor în vârstă de 12 ani. O parte dintre aceștia sunt solicitanți de azil în țara noastră.

În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că cei opt au fost preluați de cele două românce din municipiul Timișoara și au fost transportați cu cele două autoturisme în apropierea graniței, când au fost opriți de polițiștii de frontieră. Cei opt au declarat că doreau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Polițiștii de frontieră bihoreni au întocmit migranților lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele două tinere sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA