AcasăActualitate112AR FI VRUT SĂ SE SINUCIDĂ – O profesoară din Slatina diagnosticată...

AR FI VRUT SĂ SE SINUCIDĂ – O profesoară din Slatina diagnosticată cu depresie a murit după ce a căzut de la balcon

spot_img

DISTRIBUIȚI

AR FI VRUT SP SE SINUCIDĂ  O profesoară din Slatina a murit după ce a căzut de la balcon, de la etajul 4. Martorii spun că femeia ar fi vrut să se sinucidă, după modul în care s-a prăbușit. Aceasta fusese diagnosticată cu depresie, însă de câteva luni refuza să își urmeze tratamentul.

O profesoară în vârstă de 46 de ani, din localitate, a căzut de la balconul apartamentului său de la etajul IV al unui bloc de pe strada General Aurel Aldea, potrivit evenimentdeolt.ro.

Reprezentanţii Ambulanţei Olt spun că victima a căzut de la peste 20 de metri înălţime pe plan dur, iar decesul a survenit pe loc. „În momentul în care cadrele medicale de pe ambulanţă au ajuns la faţa locului, acestea au constatat decesul femeii. Victima a suferit o traumă severă în urma căderii de la peste 20 de metri înălţime pe plan dur”, a precizat doctorul Alina Duminică, purtătorul de cuvânt al SAJ Olt.

În această dimineaţă (n.red. – luni), am fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că o femeie de 46 de ani, din Slatina, a căzut de la balconul locuinţei sale. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliţiei Slatina şi Serviciului de Ambulanţă Olt, fiind constatat decesul persoanei. În cauză, se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, din primele cercetări stabilindu-se că nu există suspiciuni cu privire la săvârşirea unei infracţiuni”, a declarat comisarul Iulian Nicolae, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA