AcasăActualitateSocial31 IANUARIE - Data limită de depunere în termen a formularului 600...

31 IANUARIE – Data limită de depunere în termen a formularului 600 pentru stabilire plăţi anticipate la contribuţia de asigurări sociale aferentă anului 2017

spot_img

DISTRIBUIȚI

31 IANUARIE Data limită de depunere a formularului 600 este 31 ianuarie, se arată în comunicatul transmis de ANAF.

31 IANUARIE „Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii” – formularul 600 se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, care determină venitul net anual în sistem real, sau pe baza normelor anuale de venit, cu respectarea legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte şi care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz:

a) venitul realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real;

b) venitul lunar estimat a se realiza pentru anul 2017 (potrivit declaraţiei privind venitul estimat) depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real şi îşi încep activitatea în cursul anului fiscal sau în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la impozitarea în sistem real;

c) valoarea lunară a normelor de venit obţinută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea coeficienţilor de corecţie a normelor de venit, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care în anul fiscal în curs desfăşoară activităţi impuse pe bază de norme de venit.

Nu au obligaţia depunerii formularului 600:

– persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii, precum şi
– persoanele care au calitatea de pensionari.

Declaraţia se depune, pe suport hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin celelalte metode prevăzute de lege.

Declaraţia se poate depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ca metodă alternativă de depunere a declaraţiilor, în conformitate cu prevederile legale.

Termenul de depunere este

– până la data de 31 ianuarie 2017;
– în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal 2017 , formularul 600 se depune în termen de 30 de zile de la data începerii activității.

Cota de contribuţie de asigurări sociale pentru contribuabilii care realizeazã venituri din activități independente este cota pentru contribuţia individuală de asigurãri sociale care de exemplu, pentru condiţii normale de muncă este de 10,5%.

Contribuabilii pot opta pentru cota integrală de contribuţie de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă de 26,3 %, bifȃnd pe formularu 600 căsuţa corespunzătoare opţiunii pentru aplicarea cotei integrale de contribuţie de asigurări sociale aferente condiţiilor normale de muncă;

Opțiunea pentru cota integrală de CAS este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăţilor anticipate, şi se consideră reînnoită pentru următorul an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală.

Dacă contribuabilul solicită revenirea la cota individală de asigurãri sociale va bifa  căsuţa corespunzătoare renunţării la opţiune şi depune formularul 600 la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se doreşte revenirea la cota individuală de contribuţie de asigurări sociale.

Baza lunară de calcul pentru stabilirea plăţilor anticipate pentru anul 2017 la CAS în cazul veniturilor din activităţi independente care determină venitul net anual în sistem real o reprezintă 35% din câştigul salarial mediu brut în vigoare în anul 2017.

În cazul desfăşurării de activităţi independente impuse pe baza normelor anuale de venit, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă valoarea anuală a normei de venit raportată la numărul de luni în care se desfăşoară activitatea şi nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut în vigoare în anul 2017 pentru care se stabilesc plăţile anticipate, şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig.

Informații furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca

foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA