AcasăActualitateSocialALT SISTEM DE TAXARE – Timbrul de mediu va fi înlocuit de...

ALT SISTEM DE TAXARE – Timbrul de mediu va fi înlocuit de o nouă taxă auto, anunță Ministerul Mediului

spot_img

DISTRIBUIȚI

ALT SISTEM DE TAXARE  Deși abia a fost eliminat complet din legislație, timbrul de mediu ar urma să fie înlocuit, totuși, de o altă taxă auto, conform unor declarații recente ale lui Daniel Constantin, ministrul mediului. Proprietarii de mașini nu mai trebuie să achite timbrul de mediu din prima zi a lunii curente, această obligație intervenind, de obicei, la prima înmatriculare sau la prima schimbare de proprietar.

Timbrul de mediu ar urma să fie înlocuit de o altă taxă auto, în condițiile în care acesta abia a fost eliminat de doar câteva săptămâni. Deocamdată, nu există informații concrete despre forma pe care o va avea această taxă auto nouă și nici despre cine va trebui să o achite. Singurele indicii oferite de ministrul mediului sunt că va fi un sistem modern de taxare și că cetățenii nu vor fi taxați suplimentar, iar propunerea urmează să fie prezentată în perioada următoare.

„Așa cum știți, prin Legea celor 102 taxe, timbrul de mediu a fost eliminat. (…) Pentru mine este foarte important, ca și pe zona de deșeuri, să trăim într-un mediu mult mai curat. Vă reamintesc că București, Brașov și Iași sunt, în momentul de față, sub procedură de infringement din cauza calității aerului. De aceea, eu gândesc împreună cu alte instituții ale statului, în momentul de față, un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetățean, dar în același timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puțin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat marți Daniel Constantin, potrivit Agerpres.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, ce reglementa timbrul de mediu pentru autovehicule, a fost abrogată în prima zi a lunii februarie 2017. Astfel, de la acea dată, proprietarii de mașini nu mai sunt obligați să achite taxa auto la prima înmatriculare a unei mașini sau la prima schimbare de proprietar.

Totuși, odată cu eliminarea timbrului de mediu din legislație a dispărut și procedura administrativă de restituire a vechilor taxe auto. Asta înseamnă că cei care au achitat una dintre vechile taxe auto nu mai pot depune, în prezent, cereri de restituire. În acest sens, reprezentanții ministerului ne-au explicat recent că va trebui stabilită o nouă procedură de restituire pe cale administrativă a vechilor taxe auto.

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA