AcasăLIFEDECLARAȚIA UNUI PSIHOLOG – „Unii părinți educă mici monștri, mici sălbatici”

DECLARAȚIA UNUI PSIHOLOG – „Unii părinți educă mici monștri, mici sălbatici”

spot_img

DISTRIBUIȚI

DECLARAȚIA UNUI PSIHOLOG  Fără să vrea, unii părinți educă niște „mici monștri, mici sălbatici” care nu tolerează frustrarea și nu suportă complexul de inferioritate și invidia, consideră psihologul și psihiatrul pentru copii Fernando Sarrais. Aceasta este una dintre cauzele care provoacă hărțuirea școlară, pentru că în cazul unui copil sau adolescent „frustrat și supărat apar accese de furie, mânia și violența, precum și căutarea unui țap ispășitor pentru a se elibera de această suferință și a se simți puternic”, relatează cotidianul spaniol ABC.

Sarrais a făcut aceste aprecieri la o masă rotundă despre hărțuirea școlară, în cadrul celui de-al 44-lea Congres Național al Confederației Spaniole a Centrelor de Învățământ (CECE), la Bilbao. Potrivit expertului, soluția pentru această problemă constă în educarea sentimentelor, contracararea „sentimentelor negative intense”, pentru că autorii hărțuirii sunt conștienți că se comportă rău, „dar o fac”.

Este „foarte important” rolul familiei, rolul unor părinți care știu perfect că progeniturile lor trebuie să învețe limba engleză și să practice sportul, dar care „poate nu știu” să educe personalitatea și forma de a fi.

În lipsa unei concilieri între viața profesională și cea de familie, copiii petrec mult timp singuri și, de multe ori, văd jocuri video sau conținuturi „foarte agresive” pe internet. Referindu-se la adolescenți, Fernando Sarrais a spus că aceștia „trebuie să fie învățați să-și controleze conduita”, cu atât mai mult în actuala societate concurențială în care „trebuie să triumfi”.

„Dacă nu se pot număra printre cei care iau note bune, care se evidențiază în sport ori care sunt cei mai arătoși, își pun în gând să fie cei mai neciopliți, cei mai răi și ceilalți să le știe de frică”. Va trebui să fie învățați că cel mai bine văzut este și cel mai bun, a spus psihologul. Acesta a avertizat, de asemenea, asupra consumului de canabis și alcool și a subliniat că acestea „schimbă caracterul”. „Atenție, lunea, la mahmureală”, a mai spus el.

 

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA