AcasăEvenimentSportPRELIMINARII CE 2016 - Naționala României de handbal feminin a învins Lituania,...

PRELIMINARII CE 2016 – Naționala României de handbal feminin a învins Lituania, 12 goluri fiind marcate de băimărence

spot_img

DISTRIBUIȚI

Naționala feminină de handbal a României a învins formația Lituaniei cu scorul de 29-20 (16-10), joi seara, în Sala Sporturilor ”Traian” din Râmnicu Vâlcea, în primul  meci din Grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European din 2016.

Handbalistele de la HCM Baia Mare și-au făcut datoria, Ardean Elisei marcând 7 goluri, iar Gabriela Perianu  5. Dacă adăugăm aici și cele două reușite ale Elizei Buceschi, putem spune că Baia Mare a contribuit cu mai mult de jumătate din golurile naționalei noastre.

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 8 goluri, Ardean-Elisei 7, Perianu 5, Pintea 3, Chiper 2, Buceschi 2, Zamfir 1, Manea 1, în timp ce pentru Lituania s-au remarcat Bernataviciute 5 goluri, Satskauskaite şi Kniubaite 4, cu câte 4 reuşite.

La meciul de la Râmnicu Vâlcea au asistat peste 2.500 de spectatori.

În celălalt meci din grupa 1, Norvegia a învins, miercuri seară, reprezentativa Belarus, cu scorul de 35-24 (19-13). În a doua etapă a grupei, duminică, Lituania va primi vizita Norvegiei, iar România va juca în deplasare, cu Belarus, partida fiind programată la Minsk.

Celelalte partide se vor juca anul viitor, România urmând a întâlni, în ordine, Norvegia (9-10 martie, pe teren propriu şi 12-13 martie, în deplasare), Lituania (1-2 iunie, în deplasare) şi Belarus (4-5 iunie, pe teren propriu).

Primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe preliminare, plus încă o echipă de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica la turneul final al Campionatului European din 2016, care va fi găzduit de Suedia, în luna decembrie. Suedia este calificată direct la turneul final în calitate de naţiune organizatoare.

Campioana europeană en-titre este Norvegia.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA