AcasăAlteleEconomicFOND FUNCIAR - Multe dosare amânate şi documentaţii invalidate în şedinţa Comisiei...

FOND FUNCIAR – Multe dosare amânate şi documentaţii invalidate în şedinţa Comisiei Judeţene de Fond Funciar

spot_img

DISTRIBUIȚI

FOND FUNCIAR Comisia Județeană de Fond Funciar, întrunită în ședință miercuri, 21 decembrie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut pe ordinea de zi analizarea a 117 dosare.


FOND FUNCIAR Obiect dosarelor l-a constituit validarea/invalidarea a 90 documentații privind terenuri agricole și a 27 privind terenuri cu vegetație forestieră. Întâlnirea a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele comisiei.

S-au avut în vedere solicitări privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri agricole de pe raza a peste 25 de unități administrativ-teritoriale.

Trei dosare au fost amânate (Șișești, Recea, Tăuții Măgherăuș), din motivul că documentațiile sunt incomplete.

În ceea ce privește terenurile cu vegetație forestieră, cele mai multe dosare au fost amânate până la completarea documentației.

Au fost invalidate documentațiile privind terenuri forestiere din Rona de Jos și Lăpuș, în primul caz pentru că se solicita modificarea amplasamentului, deși titlul de proprietate fusese eliberat cu 6 ani în urmă, iar în cel de-al doilea caz pentru că cererea a fost depusă în afara termenului legal.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA