Acasăoameni noiADIO - Regele Mihai, gest copleşitor pentru regina Ana (VIDEO)

ADIO – Regele Mihai, gest copleşitor pentru regina Ana (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

ADIO. Regina Ana a murit pe 1 august, la vârsta de 92 de ani, într-un spital din Elveția. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost adus marți în România și a fost depus la Castelul Peleș, dar și la Palatul Regal din Calea Victoriei. Majestatea Sa a fost înmormântată pe 13 august la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, necropola regilor României.

Regele Mihai, căruia medicii nu i-au permis să participe la înmormântarea soției sale, a rămas în Elveția. Pe pagina de Facebook a acestuia a apărut o imagine cu cei doi, însoțită de mesajul: „Rămas bun, suflet blând!”

De asemenea, puțini știu că Regele Mihai a compus o piesă pentru pian numită „Elegie”. Lucrarea a fost interpretată de maestrul Dan Grigore, în cadrul unui concert aniversar susţinut în noiembrie 2013.

Majestatea Sa a compus-o în tinereţe, în 1941, şi nu a spus nimănui despre ea. A interpretat-o pentru prima dată câţiva ani mai târziu. În luna de miere, petrecută la Atena, Regele i-a făcut o surpriză Reginei Ana, care a putut să-l asculte pe soţul său cântând la pian.

ADIO. Lucrarea a fost recuperată peste ani şi dusă la Arhivele Naţionale.

 

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA