AcasăEvenimentSportHandbal feminin. CSM Ploieşti - HCM Baia Mare 22-31 (10-15)

Handbal feminin. CSM Ploieşti – HCM Baia Mare 22-31 (10-15)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un bun prilej de pregătire a confruntării din optimile Cupei României de miercuri s-a dovedit a fi partida din această seară disputată de HCM Baia Mare în Ploieşti, în compania CSM-ului din localitate, meci programat de a doua etapă din returul Ligii Naţionale. Jocul a fost la discreţia băimărencelor, acestea aflându-se în permanenţă în avantaj. Lois Abbingh, la al doilea ei meci oficial pentru HCM, a fost principala marcatoare, cu şase goluri.
Niciun minut nu a reuşit echipa din Ploieşti să se afle în avantaj în întâlnirea cu campioana României, prilejuită de etapa 15 din Liga Naţională. Băimărencele au dat primele două goluri ale partidei, ploieştencele reuşind să înscrie prima dată abia în minutul 3. Diferenţa a crescut până la maximum şapte goluri în prima repriză, o distanţă atinsă prima dată în minutul 18, la scorul de 4-11. Cu şapte minute înainte de pauză, gazdele se apropie la patru goluri (8-12), dar nu reuşesc să facă mai mult, după primele 30 de minute de joc scorul fiind 10-15. În actul secund, scorul ia proportii: diferenţa de şapte goluri este refăcută în minutul 36 (11-18), un minut mai târziu cele două adversare sunt despărţite pentru prima dată de opt goluri (11-19), cu trei minute inainte de finalul meciului sunt noua goluri între Ploieşti şi Baia Mare (21-30), iar ultimul minut de meci aduce in premieră diferenţa de 10 goluri: 21-31. Partida se termină la scorul de 22-31.
Băimărencele obţin victoria cu numărul 14 şi se menţin pe primul loc în clasament, fiind urmate de CSM Bucureşti la patru puncte distanţă şi de Corona Braşov la şase.

CSM Ploieşti – HCM Baia Mare 22-31 (10-15)
Sala sporturilor din Ploieşti;
Au arbitrat: Marius Brebu şi Bogdan Ciobea (Argeş);
Observator FRH: Marius Barcan;
Aruncări de la 7m: 8-5 (transformate 6-4, au ratat Sheiko şi Vlaskalic, respectiv Do Nascimento);
Minute de eliminare: 4-10;
CSM Ploieşti: Şerban (3), Ifrim (9+1) – Sheiko 5 (2), Chiricuţă 4 (3), Toth 3, Preda 2, Ionescu 2, Gherman 2, Roman 1, Ştefan 1, Shutska 1, Vlaskalic 1 (1), Dincu, Balaban, Curtean; antrenor: Goran Kurtes.
HCM Baia Mare: Ungureanu (8+1), Arenhart (9+1), Cetăţeanu – Abbingh 6, Buceschi 5, Herrem 5, Ardean Elisei 4, Do Nascimento 3 (3), Lobach 3, Davydenko 2, Gjeorgjevska 1, Tiron 1 (1), Makeeva 1, Pîrvuţ, Szucs, Tătar; antrenori: Tone Tiselj – principal, Grega Karpan – secund.
În această seară echipa rămâne în Ploieşti, mâine dimineaţă urmând să plece la Braşov. Miercuri, de la ora 18.00, HCM Baia Mare, deţinătoarea trofeului Cupei României, va întâlni Corona în optimile Cupei României.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA