AcasăActualitateCJSU PROMITE - Copacii vulnerabili la rafalele de vânt vor fi îndepărtați...

CJSU PROMITE – Copacii vulnerabili la rafalele de vânt vor fi îndepărtați cu prioritate din zona sectoarelor de drumuri naționale și județene până în 10 noiembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CJSU PROMITE Comitetul Județean pentru Situații de Urgență reunit în ședință, în dimineața de luni, a hotărât ca, până în 10 noiembrie, să fie îndepărtați copacii vulnerabili (slăbiți de rafalele de vânt) din zona de siguranță a sectoarelor de drumuri naționale și județene.

În acest sens, președintele CJSU, prefectul Vasile Moldovan, a precizat: ”Am decis împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, să avem ca prioritate siguranța participanților la trafic.

O comisie alcătuită din reprezentanți ai Direcției Silvice, Serviciului Poliției Rutiere, drumurilor naționale și drumurilor județene va proceda la inventarierea, marcarea și îndepărtarea arborilor din zona de siguranță care prezintă pericol pentru traficul rutier”.

O altă măsură dispusă a fost de întocmire a necesarului și confecționarea indicatoarelor rutiere ”Acces interzis/Drum înzăpezit!”, până la 3 noiembrie, pentru a fi montate la producerea unor situații de urgență sau în cazul unor condiții de fenomene meteorologice periculoase, respectiv ninsoare abundentă.

Pe DN 18 au fost finalizate lucrările de reabilitare, a fost trasat marcajul, dar nu au fost montați parapeții de protecție, mai ales în zona montană.

Din aceste considerente, SDN Baia Mare, împreună cu societatea care a executat lucrările au fost notificați, de către CJSU, să procedeze la montarea acestora, până la data de 10 noiembrie.

„Atragem atenția că periclitarea siguranței participanților la trafic, prin nemontarea parapeților de protecție, atrage după sine conform legislației în vigoare, răspunderea civilă, aplicarea de sancțiuni contravenționale și răspunderea penală, a adăugat prefectul de Maramureș”, se arată în comunicatul transmis de Instituția Prefectului – Județul Maramureș.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA