AcasăActualitateRECOMANDĂRILE SALVAMONT MARAMUREȘ - S-au deschis pârtiile pentru sporturile de iarnă: atenție...

RECOMANDĂRILE SALVAMONT MARAMUREȘ – S-au deschis pârtiile pentru sporturile de iarnă: atenție la echipament, conduită și ce aveți de făcut în caz de incidente!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Începutul lunii decembrie în județul Maramures a marcat și deschiderea mai multor pârtii pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Serviciul Public Județean Salvamont Maramures, din subordinea Consiliului Județean Maramureș, vine cu următoarele recomandări:

Alegeți un echipament de alunecare pe zapadă corespunzător, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice și al reglajului legăturilor, greutății corporale și a nivelului dvs. de pregătire.

Abordați, la început, cu precauție pârtiile de schi, întrucât nu mai dețineți aceleași abilități sportive ca la finalul sezonului trecut și este necesară o mică perioadă de reacomodare.

Schiați în așa fel încât să nu puneți în pericol viața altui schior sau să îi cauzați acestuia vreun prejudiciu.

Adaptați-vă viteza și maniera proprie de a schia conform pregătirii tehnice, condiției fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condițiilor atmosferice și densității traficului de pârtie.

Alegeți cu grijă traiectoria pe care urmează să coborați, în scopul protejării schiorilor aflați în aval.

Depășiți schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiția ca această depășire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluție neașteptată a celui ce urmează să fie depășit.

Asigurați-vă, că atât dumneavoastră, cât și alți schiori sunteți în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie.

Evitați staționarea pe pârtie, mai ales pe porțiunile înguste ale acesteia sau pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, eliberați pârtia în cel mai scurt timp posibil.

Utilizați numai marginea pârtiei pentru urcarea sau coborârea pe jos, fără schiuri.

Respectați indicatoarele de semnalizare și balizele de marcare instalate pe pârtie și pe traseele de schi pentru agrement: Nu schiați în pădure, Nu coborati direct, Interzis săniușul, Nu circulați pe pârtie

Respectați marcajele internaționale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde-foarte ușor, albastru – ușor, roșu-mediu, negru – dificil

Nu folosiți mijloace de alunecare improvizate, tip pungi sau capace de plastic, nu sunt controlabile și generează accidente grave.

🆘️ Anunțați echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Național Salvamont la numărul de telefon *0Salvamont* *(0725.826.668)* sau apelând numărul unic de urgență *112* în cazul producerii unui accident pe pârtie, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate.

Încercați să protejați locul accidentului și accidentatul, amplasând pe pârtie la 5-6 metri în amonte, o barieră de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont.

Protejați termic accidentatul și încercați să îi asigurați suport psihologic.

În cazul unor căzături puternice încercați să nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenți/paramedici sau salvamontiști. Cazuistica accidentelor cu traumatisme de coloană este destul de mare în cazul accidentelor pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și intervenția unor persoane fără pregătire medicală sau echipamentul necesar poate fi fatală accidentatului.

Nu acceptați să fiți transportați în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, și doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate.

Salvatorii montani se antrenează constant și sunt mereu pregătiți să intervină pentru siguranță turiștilor.

🆘️ Indiferent de situația în care vă aflați, dacă aveți nevoie de un sfat, o informație sau de ajutor, nu ezitați să sunați la *0SALVAMONT* sau la nr unic de urgență *112*.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA