AcasăNews AlertMarius Sorin Bota: Drumurile din Ţara Codrului, din Ţara Lăpuşului, de pe...

Marius Sorin Bota: Drumurile din Ţara Codrului, din Ţara Lăpuşului, de pe Valea Izei și atragerea de investiţii în Maramureş sunt prioritățile următorului mandat

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

După două mandate de senator PSD în Parlamentul României, Marius Sorin Bota candidează la alegerile din 11 decembrie 2016 pentru un mandat la Camera Deputaților din partea social-democraților maramureșeni. Întrebat cum privește candidatura pentru un al treilea mandat de parlamentar, Sorin Bota a arătat că, după opt ani, are atât împliniri, cât și neîmpliniri.

 

Actualul senator PSD de Maramureș susține că are împliniri din punct de vedere legislativ, însă în prezent sunt pe rol, la Cameră, patru proiecte de legi, care datorită lipsei susţinerii ca posibilitate fizică au ajuns să primească un raport negativ în Comisii. Acestea trebuie susţinute încă o dată în plen, pentru a întoarce votul în favoarea proiectelor.

”Două dintre acestea ar fi transportul ecologic în oraşe, un proiect de lege care vine în întâmpinarea unei directive europene și conservarea arhitecturii în localităţile declarate de interes turistic. Încă în urmă cu un an am anunțat că nu mai doresc să candidez pentru Senatul României, ci pentru un mandat de deputat, Camera fiind forul decizional pentru proiectele economice la care am expertiză. Am avut proiecte legislative importante, sectoriale, am inventat chiar instituţii necesare României, dacă vorbim de Consiliul Fiscal, sau am redesenat piaţa mobiliară, desfiinţând fostul RASDAQ şi creând o piaţă secundară corespunzătoare normelor internaţionale şi europene. Am precizat și faptul că acesta este ultimul meu mandat în Parlamentul României, nu îmi doresc să mai candidez peste patru ani, însă îmi doresc ca, în acest timp, să pot împărtăși cuiva din experiența pe care am acumulat-o”, a arătat senatorul PSD, Marius Sorin Bota, candidatul social-democraților maramureșeni pentru un mandat de deputat la alegerile de duminică, 11 decembrie.

SORIN BOTA electorale psd alegeri parlamentare 2016 sorin-bota2

Parlamentarul de Maramureș consideră că sistemul uninominal de vot a fost o variantă mai bună decât votul de listă, existând o legătură strânsă între electoratul din Colegiile parlamentare și deputatul sau senatorul zonei. Marius Sorin Bota este de părere că, în Parlament, prin diferite formule, au ajuns oameni care nu ar fi trebuit să ajungă, oameni total nepregătiţi pentru acea funcţie, oameni care profesional nu s-au ridicat la nivelul demnităţii. O altă categorie de oameni care nu ar fi trebuit să ajungă în Parlament este a celor indolenţi, dezinteresaţi de ceea ce fac ei, în raport cu rolul pe care îl au şi pentru ce au ajuns acolo.

Sorin Bota (PSD): Maramureșenii merită să fie reprezentați de parlamentari care să muncească pentru Maramureș

”Oamenii aşteaptă să fie reprezentaţi de parlamentari care muncesc, să fie mândri cu ei. Din păcate, mass-media ultimilor 20 de ani, nu a scris niciodată despre lucrurile bune care s-au făcut, iar lumea are impresia că nu s-a făcut nimic bun. În ceea ce mă privește, ca realizări pot nota schimbarea legii de întocmire a PUG-urilor localităţilor, extinderea termenului şi a câtorva prevederi în funcţie de nevoile fiecărei localităţi. Tot aici ar intra desfiinţarea pieţei RASDAQ şi reorganizarea acesteia pe alte principii recunoscute la nivel internaţional. Mai este un proiect complementar, aflat încă la Camera Deputaţilor într-o aşteptare nejustificată de un an de zile, o lege care se referă la limitarea valorificării creanţelor bancare vândute de către bănci către aşa-numitele firme specializate în recuperarea acelor creanţe. Aceste societăţi fac ce vor, profitând de ochiul închis al BNR, iar bancherii îşi bagă mâinile până la cot în buzunarele românilor. Dorim să limităm aceste posibilităţi de executare şi valorificare a creanţelor bancare vândute către asemenea societăţi”, a conchis senatorul PSD de Maramureș, Marius Sorin Bota.

Pentru mandatul 2016 – 2020, viitorul deputat PSD de Maramureș, Marius Sorin Bota speră într-o mai mare solidaritate a parlamentarilor din toate partidele, în jurul proiectelor prioritare pentru județ. Aici face referire la drumurile din Ţara Codrului, din Ţara Lăpuşului, de pe Valea Izei, la atragerea de investiţii româneşti sau străine în Maramureş, pentru mai multe locuri de muncă bine plătite. Totodată, consideră necesară refacerea, stimularea cadrului asociativ în zona agricolă, zootehnică şi de valorificare a producţiilor din zona agricolă şi zootehnică în acest sistem asociativ, care să dea putere de negociere şi volume suficiente pentru a valorifica mai bine produsele.

SORIN BOTA electorale psd alegeri parlamentare 2016 sorin-bota2

”Mesajul meu către maramureșeni este să îndrăznească să creadă în România, în Maramureș și în candidații PSD propuși pentru Parlamentul României. Eu cred în județul nostru, cred în România şi în românii din țară, dar şi în cei plecaţi înafara granițelor țării. Cred în Programul de Guvernare al PSD și cred în echipa care va reprezenta județul nostru în Parlament și, de ce nu, în viitorul guvern. Toți avem un scop comun, acela de a face mai mult și mai bine pentru Maramureș”, a precizat senatorul PSD de Maramureș, Marius Sorin Bota. În încheiere, parlamentarul a arătat că speră ca, duminică, la vot, prezența alegătorilor să fie una cât mai mare, pentru ca PSD Maramureș să aibă legitimitate în a cere fonduri viitorului Guvern al României.

Biroul de presă al PSD Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA