Fără precizie, fără forţă, fără mingi cu amplitudine, Halep a făcut-o jucătoare mare pe Siniakova. Mingile scurte şi serviciul al doilea ale româncei au fost penalizate cu ferocitate de sportiva cehă de 20 de ani, în timp ce mingile lungi au depăşit linia de fund a terenului. Constănţeanca i-a dat mingea „la mână”, jucând perpendicular pe adversară, iar Siniakova nu a stat pe gânduri, a lovit tare, cu unghiuri deschise, precis desenate pe marginile terenului. Halep a „trăit” pe tabelă mai mult din erorile rivalei, decât din propriile realizări.

Astfel, Halep încheie turneul de la Shenzhen, pe care l-a câştigat în 2015, cu una dintre cele mai slabe evoluţiie din ultimii trei ani, o partidă în care a părut obosită şi fără concentrare. Cele trei intervenţii ale lui Cahill (a treia în decisiv) nu au reuşit să o scoată din starea de absenţă în care a fost pe tot parcursul meciului.