AcasăAdministrațieVIZITĂ ÎN UNGARIA – Județul Maramureș, invitat la discuții despre îmbunătățirea accesibilității...

VIZITĂ ÎN UNGARIA – Județul Maramureș, invitat la discuții despre îmbunătățirea accesibilității sub egida Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014 – 2020

spot_img

DISTRIBUIȚI

VIZITĂ ÎN UNGARIA  Județul Maramureș a fost invitat de unul dintre partenerii cu o lungă istorie în ceea ce privește cooperarea transfrontalieră, respectiv județul Szabolcs-Szatmar-Bereg (HU), la o serie de discuții privind depunerea în comun a unor propuneri de proiecte sub egida Programului  de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014 – 2020.

La întâlnirea derulată în data de 5 septembrie 2017, la Nyiregyhaza (HU), au participat reprezentanții Biroului Relații Externe din cadrul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, alături de omologi din regiunile vizate de obiectivele programului de cooperare transfrontalieră, respectiv Szabolcs-Szatmar-Bereg (HU), Kosice (SK) și Transcarpathia (UA).  În cadrul acestei întâlniri, participanții și-au prezentat prioritățile privind dezvoltarea durabilă a fiecărei regiuni participante, punctul comun identificat fiind necesitatea dezvoltării și îmbunătățirii infrastructurii de transport, pentru a asigura mobilitatea persoanelor și bunuri în regiunile de frontieră.

Propunerea de proiect ce se dorește a fi elaborată în cadrul acestui parteneriat va viza obținerea finanțării în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte al programului de finanțare mai sus menționat, sub aria tematică 7: Îmbunătățirea accesibilităţii în regiuni, dezvoltarea transportului şi a reţelelor şi sistemelor comune de transport. Partenerii îşi propun elaborarea unor analize, studii, documente tehnice și strategice necesare pentru realizarea viitoarele investiții în infrastructura de transport.

Judeţul Maramureş a insistat în elaborarea unor planuri/studii de mobilitate în zona transfrontalieră prin care se vor analiza toate tipurile de transport: rutier, feroviar, aerian și fluvial, inclusiv cel  inter-modal. Termenul limită pentru depunerea propunerilor în cadrul celui de-al doilea apel a fost prelungit până la data de 27 octombrie 2017, pentru a ajuta potențialii aplicanți să se familiarizeze cu noul sistem de depunere online, a declarat Noemi Ganea, reprezentant al Biroului de Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Informații furnizate de Consiliul Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA