AcasăAdministrațieVITAL CONTINUĂ ACȚIUNEA – Montarea contoarelor cu citire la distanță în săptămâna...

VITAL CONTINUĂ ACȚIUNEA – Montarea contoarelor cu citire la distanță în săptămâna 20-24 martie

spot_img

DISTRIBUIȚI

VITAL CONTINUĂ ACȚIUNEA de montare  a contoarelor cu citire la distanță, astfel că în săptămâna 20–24 martie 2017 vor fi montate astfel de aparate, la toate categoriile de utilizatori (case, blocuri și agenți economici ), din comuna Recea, sat Săsar. Montarea acestora se face în sistem etapizat pe cheltuiala exclusivă a operatorului.

Montarea contoarelor este realizată prin înștiințarea prealabilă a consumatorilor.

Proprietarii de instalații individuale vor fi anunțați de ziua și intervalul orar, în care se va desfășura acțiunea în imobilul respectiv inclusiv pe site-ul www.vitalmm.ro și în mass media locală. Demontarea contoarelor vechi și montarea contoarelor noi se evidențiază printr-un proces verbal încheiat la data acțiunii, care va conține datele despre contor respectiv seria și indexul contorului vechi demontat și contorului nou montat. Pentru ca acţiunea de înlocuire a  contoarelor să se desfăşoare în condiții optime, solicităm clienților care nu pot fi prezenți acasă la data programată pentru a permite accesul echipelor noastre, să se reprogrameze pentru înlocuirea contorului la telefon: 0262- 215 150,*1*2 interior 129 – Serviciul Apometre, disponibil între orele 08.00 – 15.00.

Noile contoare cu citire la distanță sunt echipate cu module radio care permit transmiterea indexului contorului la distantă,  astfel că nu mai este necesar accesul la contor. Facturarea se realizează pe baza citirii lunare a contorului,  eliminându-se facturarea pe baza consumului estimat și regularizarea la trei luni. De asemenea, modulele radio permit înregistrarea și stocarea în baze de date a indexurilor din momente predefinite care permit depistarea consumurilor neobișnuite, ce pot semnala eventuale disfuncționalități ale rețelelor interioare, respectiv eventuale pierderi de apă.

Utilizatorii serviciilor oferite de S.C. VITAL S.A., care au cont pe site-ul societății (www.vitalmm.ro) pot să verifice în cadrul secțiunii ”PLATA ONLINE” facturile și datele de consum.

„Avem încredere că utilizatorii noștri apreciază eforturile pe care societatea VITAL S.A le face pentru îmbunătățirea calității serviciilor pe care le prestează”, arată reprezentanții Vital.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA