AcasăEvenimentVINEREA MARE - Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală Baia Mare...

VINEREA MARE – Denia Prohodului Domnului la Catedrala Episcopală Baia Mare (Galerie FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Sfânta şi Marea Vineri din Săptămâna Patimilor Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, Denia Prohodului Domnului, în sobor cu preoţii slujitori ai sfântului locaş şi diaconi, în jurul Sfântului Epitaf.

Sfântul Epitaf a fost scos în mijlocului Catedralei la slujba de dimineaţă, conform rânduielii, iar credincioşii s-au închinat la Sfântul Epitaf şi au asistat la slujba Deniei Prohodului Domnului.

La slujba Prohodului Domnului au cântat, alternativ, soborul preoţilor şi diaconilor, grupul cântăreţilor de la strană şi Corul „Doxologia”, care au creat o atmosferă înălţătoare.

„În această seară am rămas şi noi cu Mironosiţele Femei în faţa Mormântului, aşteptând cu multă nădejde să auzim vestea Învierii Domnului, a spus P.S. Iustin Sigheteanul. Prohodul pe care l-am cântat este o creaţie deosebită, de multe strofe, un plâns al nostru înmormântând pe Mântuitorul, dar, totodată, este, pe de altă parte, şi un glas de bucurie. Prohodul este, deci, pe de-o parte o tristeţe, pe de altă parte o bucurie, pentru că noi avem încredere în ceea ce a spus Mântuitorul, „a treia zi voi Învia”.

„Acum noi toţi intrăm în această perioadă de aşteptare. În noaptea de Înviere, la ora 12, când clopotele vor începe să sune, vor vesti Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care noi nu doar o sărbătorim sau o comemorăm, ci o trăim de fiecare dată, a mai spus P.S. Iustin Sigheteanul. Un fior sfânt ne va pătrunde, după ce ne-am pregătit cu postire, cu rugăciune, cu mărturisire, cu împărtăşirea cu Sfintele Taine şi cu participarea la aceste slujbe sfinte. Un fior sfânt, ca şi cel din copilăria noastră ne va cuprinde pe toţi, care retrăim, de fiecare dată, şi reîntinerim, şi simţim că suntem nemuritori prin faptul că nu acceptăm moartea.”

După Denia Prohodului Domnului, a urmat procesiunea de înconjurare a Catedralei cu Sfântul Epitaf, iar la intrarea în Sfântul Locaş, toţi credincioşii au trecut pe sub Sfântul Epitaf şi l-au atins cu mâna.

0c7e9ba852724392930a17335e8330b70feb24b38d0e4c9696cfc86e322971cd440dccb22128488e82f3aaaee84ed71a4058a06e4b8d4b31b3e6e75937d7a3224917918eb3194e4999d3e5ecadc2896cbbbba7e2ec9b497081a4433dd9f57400eff8e946447d44b39fd3a5ae0d1812d5fe07a44fc5e14dde8a16b6258eb1db74fee4facc923a4dc3ba1c2bae87ce66cd

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA