AcasăActualitateSocialVIDEO - Bistriteanul Sebastian Tudor CÂMPAN a fost trimis in judecata pentru...

VIDEO – Bistriteanul Sebastian Tudor CÂMPAN a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa

spot_img

DISTRIBUIȚI

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului CÂMPAN TUDOR SEBASTIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Câmpan Tudor Sebastian în data de 10.08.2012, în jurul orelor 19:45, a condus pe drumurile publice, respectiv D.N. 1 C, un autovehicul şi nerespectând semnalizarea rutieră „zonă în lucru”, a cauzat un accident de circulaţie, care s-a soldat cu decesul victimei B.V.I. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

Precizăm că, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

VEZI AICI MAI MULTE IMAGINI SI DETALII DESPRE ACCIDENT

VEZI CE A PATIT MAMA BISTRITEANULUI LA CATEVA ZILE DE LA ACCIDENT

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA