UPDATE – VIDEO – ACŢIUNE POLIŢIE – Opt maramureşeni au rămas pietoni după ce au fost prinşi băuţi la volan

0
124


Aseară, sub coordonarea Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul IGPR a fost organizată la nivel naţional o acţiune ce a vizat combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare, respectiv a încălcării regimului legal de viteză, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere. Peste 1.740 de poliţişti au organizat filtre şi controale pe şoselele din ţară, acţionând cu 761 autospeciale, peste jumătate dintre ele fiind dotate cu aparatură de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere – I.G.P.R., prin serviciile rutiere şi în sistem integrat. La acţiune au fost angrenaţi şi poliţişti antidrog specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi lucrători din cadrul A.N.A. La nivel naţional şi în capitală au fost testaţi 14.737 de şoferi cu aparatul etilotest, dintre care 128 şi privind consumul de substanţe stupefiante. Au fost constatate 5.414 de contravenţii (dintre care 274 privind consumul de băuturi alcoolice, 2.563 privind nerespectarea regimului legal de viteză) şi 210 infracţiuni (146 privind conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, patru privind consumul de droguri sau a produselor ori substanţelor stupefiante şi trei de conducere fără a avea permis). Au fost reţinute 567 de permise de conducere.

În Maramureş un şofer avea peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat

Echipajele poliţiei rutiere din Maramureş a acţionat în întreg judeţul. În urma activităţilor au fost surpinşi 8 şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. În două cazuri şoferii aveau peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat (unul dintre aceştia chiar peste 1,30 mg/l în etilotest). Cei opt şoferi au rămas pietoni. Totodată au fost constatate aproape 240 de contravenţii la regimul circulaţiei.

ACTUALIZARE – Comunicat oficial IPJ Maramureş

„Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R. au organizat, în noaptea de 28 spre 29 octombrie a.c., la nivel naţional, o acţiune ce a vizat combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare, respectiv a încălcării regimului legal de viteză, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere. La nivelul judeţului Maramureş, în acţiune au fost angrenaţi 95 pe poliţişti de la formaţiunile rutiere sau de la formaţiunile cu atribuţii pe linie şi un număr total de 46 de autovehicule. S-au efectuat 510 testări cu aparatele etilotest şi 19 pentru depistarea drogurilor. Au fost constatate 240 de contravenţii, dintre care 116 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, s-au reţinut 16 permise auto, 8 pentru alcool, 5 pentru viteză şi restul pentru alte abateri. Cât priveşte infracţiunile, s-au înregistrat în total 12, din care 5 pentru conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege.

Exemplu: Vineri seara, ora 22,35, pe strada Ignişului din oraşul Baia Sprie, a fost depistat Stefan S., de 43 ani, din Baia Sprie, în timp ce conducea un autoturism. La testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de peste 1, 30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în cauză continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 87, alin. 1, din O.U.G. nr. 195/2002 rep.”

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.