AcasăOPINIIVIAȚA, DEOCAMDATĂ - Replici

VIAȚA, DEOCAMDATĂ – Replici

spot_img

DISTRIBUIȚI

*Sunt nevoit să-i răspund  colegului Romeo Dobocan la un comentariu pe care l-a postat pe site-ul nostru, în care afirmă, printre altele: ”înțeleg de ce am fost denigrat”. E vorba de un articol în care am scris câteva adevăruri, susțin eu, despre el. Eu nu cred că l-am denigrat și nici n-am avut intenția să o fac. Mai degrabă s-a denigrat singur publicând un articol scris de el, dar nesemnat, în care e vorba de distinsa sa persoană. Așa ceva nu se face, dragul meu coleg. Sau dacă procedezi așa, n-ai decât să suporți urmările. Care n-au cum să-ți fie favorabile. Eu semnez articolele în care apar anumite persoane și faptele pe care le-au comis, pentru că, ascunzându-mă după sigla ActualMM , înseamnă că pasez responsabilitatea asupra colegilor mei, care n-au nicio vină pentru faptul că eu gândesc într-un anumit fel, poate altfel,  într-o anumită chestiune. E o treabă simplă, nu-i greu de loc, încearcă și tu, să vezi ce ușurat te vei simți după ce răspunderea devine personală, nu-i distribuită pe colectiv. Hai, fă pasul, știu că poți mai mult…

*Citesc și mă minunez de ce scrie în CV-ul anonimului Iustin Talpoș, candidatul poporenilor la primăria Baia Mare. La rubrica Educație și formare, aflu că viitorul primar este licențiat în istorie-geografie, după ce a făcut studiile la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, în perioada 1994-1998. La capitolul Activitate profesională, deja încep să mă mir, iar îndoielile îmi dau ghes, pentru că intră într-un sector pe care îl cunosc foarte bine. În perioada 1998-1999, susține domnul actual profesor, a ocupat funcția de inginer geolog, având ca activitate principală prospectarea geologică, fiind angajat la EM Șuior Baia Sprie.

Bănuiesc că atunci când și-a întocmit CV-ul, Talpoș nu visa că va vrea să ajungă primar și acesta ar putea fi făcut public. Sau e atât de naiv, că dobitoc nu-mi permit încă să-i spun, încât a crezut că poate minți fără să-l tragă nimeni de mânecă. În 1997, prin toamnă, a avut loc prima disponibilizare a angajaților din minerit, deci și de la Șuior. Prin ordonanță de urgență guvernanții au interzis angajarea personalului în toate unitățile. Sigur că și atunci trăiam în România, unde legile se dau ca să nu fie respectate. Așa s-a întâmplat și atunci, au existat niște indivizi care nu s-au temut să încalce lege, astfel că prin unele locuri s-au făcut angajări la negru. Adică lumea pleca acasă că se închideau minele, iar alții, printre care și viitorul edil, veneau să facă prospecțiuni geologice!

Da, au venit câțiva, pe care nu i-au văzut decât cei care i-au angajat cu scopul precis de a beneficia de plățile compensatorii ce se dădeau la disponibilizare. Bani mulți pentru acele vremuri, care, în astfel de situații, se împărțeau frățește între angajator și angajat. Actualul profesor, aspirant la demnități locale, dacă a fost angajat la Șuior, atunci este unul dintre cei care a beneficiat de foloase necuvenite.

Chestiunea stupidă legată de faptul că un tânăr absolvent al unei facultăți de istorie, nu avea cum să fie angajat pe post de inginer geolog, nici nu merită a fi discutată. Ea îl umple de ridicol și penibil pe cel care a scris-o cu mânuța lui. Și uite așa, din Mișcările Populare, ies la suprafață adevăruri ce se credeau îngropate pentru totdeauna.

*De mai multă vreme prin presa locală și centrală își duce veacul o fătucă, deja trecută, pe care unii dintre cei care au avut contact cu ea, s-au străduit să o facă jurnalistă. Încercări deșarte, sortite eșecului. Cu toate astea, din când în când își mai găsește câte un loc de muncă, că lumea încă mai este miloasă și îngăduitoare cu cei săraci cu duhul. Acum este în situația asta, adică are unde scrie.

Nu știu cât primește pentru mâzgălelile așternute,  nu prea mult desigur, așa că s-a gândit să-și completeze veniturile prin serviciile pe care le face adversarilor politici ai actualului primar. Cum pe ea nu o poate duce mintea la treburile astea, serviciile de impresar sunt prestate de concubin, cel care stă toată ziua într-un bar liberal, unde face și desface administrații locale, dar și guverne, pe leptop.

Pentru toate haitele și cetele politice locale, pericolul numărul unu în cursa pentru înhățarea ciolanului, este Coaliția pentru Baia Mare. Așa că sunt în stare de orice ca să împiedice consolidarea și funcționarea ei, recurgând la tot felul de acțiuni denigratoare. Acum au apelat la cele două turturele flămânde și înfrigurate, care au sărit repede să apuce momeala.

”Traseistul Cherecheş şi-a descoperit şi latura filogermană, pentru a candida din nou la Primăria Baia Mare. După PSD, PNL, UNPR, a ajuns la PNŢCD şi FDGR!”, scrie ziarista, care nu se sfiește să ne dea și lecții: ”Cătălin Cherecheş va candida din partea unei asociaţii ce ar fi trebuit să reunească doar ONG-ri, diferite asociaţii şi cetăţeni”.

Și dacă în asociație au intrat și două partide politice, care-i treaba, nu le dai voie? Îi fi cumva mai tare ca legea, te poți opune tu? Cine ți-a spus că actualul primar s-a înscris sau ar trebui să se înscrie în PNȚCD și FDGR?

Nu te întreb cum ar putea să se înscrie în ambele partide, așa cum sugerezi chiar în titlu. Nu are rost să o fac. M-am convins, nu insist, e pierdere de vreme.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA