AcasăActualitateSocialVESTEA BUNĂ - Săptămâna viitoare se reiau lucrările de reabilitare pe DN18

VESTEA BUNĂ – Săptămâna viitoare se reiau lucrările de reabilitare pe DN18

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

Prefectul Anton Rohian a convocat reprezentanţii societăţilor care efectuează lucrări de reabilitare pe DN18 şi firma consultantă la întâlniri care s-au desfăşurat la Primăria Vişeu de Sus şi Primăria Borşa. La discuţii au participat vicepreşedintele Emil Marinescu, primarul oraşului Vişeu, viceprimarul oraşului Borşa, directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Baia Mare, reprezentanţii societăţii Vital, directorul ADI Maramureş. Societatea lucrează cu personal propriu, fără a subcontracta lucrări.
Societăţile comerciale au semnat acte adiţionale la contract cu CNADR, prin care au fost alocate resurse financiare pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a drumului naţional. Pe sectorul Sighetu Marmaţiei-Moisei, firma care a cîştigat licitaţia a efectuat lucrări din fonduri proprii, urmând ca valoarea lucrărilor să fie achitate de către Guvern în primul semestru al anului viitor. Pe acest tronson (în lungime de 61,84 km), 70% din lucrări sunt realizate. Cei 350 de angajaţi lucrau cu 70 de utilaje şi 110 camioane pe Dealul Hera, la Petrova, Moisei şi Vişeu de Sus la consolidarea cele nouă poduri amplasate pe tronson, dar şi la construcţia a două poduri care pun în siguranţă drumul naţional, respectiv la infrastructura de sprijin (zid de sprijin, betonare şanţuri, refacerea culeelor la poduri şi podeţe, asigurarea pantei de cădere la poduri şi podeţe, relocarea unor utilităţi). Lucrările executate pe acest tronson sunt de calitate, fiind verificate de firma de consultanţă. De la Sighetu Marmaţiei până la intrarea în Vişeu de Sus vehiculele se deplasează pe un drum naţional modernizat

Accentul se pune pe tronsonul Moisei-Iacobeni

Pe tronsonul Moisei-Iacobeni, contractul adiţional semnat la sfârşitul lunii trecute prevede pentru continuarea lucrărilor de reabilitare este în valoare de 169,4 miliarde lei vechi. Societatea are două şantiere de lucru (Borşa şi Cârlibaba), staţii de asfalt şi betoane. Muncitorii vor fi relocaţi la Borşa din şantierele din ţară şi vor efectua lucrări de reabilitare cu 50 utilaje şi 20 camioane. Reprezentantul societăţii a precizat că topografia zonei, pe sectorul judeţului Maramureş este grea, mai ales zona Pasului Prislop şi a recunoscut că drumul naţional se află în stare degradată. Acesta a precizat că lucrările de reabilitare vor fi reluate de la km141 (intrarea în oraş), însă prefectul Anton Rohian a recomandat, având în vedere că cealaltă societate va finaliza sectorul Sighetu Marmaţiei-Moisei, să nu rămână legătura cu Moisei-Iacobeni nerealizată, iar vehiculele aflate în trafic să circule pe carosabil reabilitat, iar mai apoi să se deplaseze pe drum degradat.
Prefectul de Maramureş a spus: „Am venit la Vişeu de Sus şi Borşa pentru a mişca lucrurile împreună cu parlamentarii maramureşeni şi conducerea Consiliului Judeţean Maramureş. Am înţeles să ne asumăm împreună problemele din infrastructura rutieră şi judeţeană. Borşa nu este un oraş izolat, noi punem mai presus interesul oamenilor. Vrem ca circulaţia rutieră să se desfăşoare în siguranţă, iar vehiculele, conducătorii acestora şi pasagerii să se deplaseze în siguranţă pe sectoarele de drumuri publice din Maramureş. De săptămâna viitoare vor fi reluate lucrările de reabilitare pe DN18. Se va lucra până când din punct de vedere meteorologic timpul o va permite, cel mai probabil până în iarnă. Este un sector de drum important pentru judeţ care face legătura părţii de sud a judeţului cu cea din nord, dar şi cu Moldova. Voi monitoriza modul în care se desfăşoară lucrările şi mă voi deplasa pe sectoarele drumului naţional ori de câte ori va fi nevoie”.

Probleme cu expropierea în Gutâi

Societatea care efectuează lucrările de reabilitare pe tronsonul Baia Mare-Pasul Gutâi-Sighetu Marmaţiei îşi va mobiliza personalul şi utilajele (50 angajaţi, 55 utilaje şi 16 camioane) pe sectorul Mara-Deseşti, la consolidarea podurilor şi podeţelor din zonă. Deocamdată, în Pasul Gutâi mai trebuie rezolvată problema expropierii unor terenuri silvice pentru a se reabilita drumul naţional. Suma prevăzută în contractul adiţional pentru lucrările de reabilitare a acestui tronson este de 115,2 miliarde lei vechi.
Stadiul fizic de reabilitare a DN1C, pe relaţia Baia Mare-Dej este de 99,9%. Se mai lucrează la stabilizarea taluzului în zona Dealului Mesteacăn, decolmatări de şanţuri, lucrări auxiliare la poduri şi completări la acostamente. Pe DN58, lucrările sunt în curs de execuţie (84,7% realizate). Se lucrează la turnarea covorului asfaltic, asfaltarea parcărilor, la şanţuri şi asigurarea accesului cetăţenilor şi persoanelor juridice la proprietăţi.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA