AcasăActualitateSocialVESTEA BUNĂ – Salariile bugetarilor și pensiile pe aprilie vor fi plătite...

VESTEA BUNĂ – Salariile bugetarilor și pensiile pe aprilie vor fi plătite în avans, ”specialiștii” critică decizia

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta, în cadrul unei declarații făcute vineri seara la Guvern, a anunțat mai multe măsuri, printre care și faptul că salariile bugetarilor vor fi plătite până în data de 10 aprilie, cel târziu, în așa fel încât oamenii să aibă bani de Paști.

Astfel, salariile vor fi plătite până pe data de 8 aprilie, în timp ce pensiile vor fi date până pe 10 aprilie.

”Am luat decizia, împreună cu colegii mei de la Finanţe şi de la Muncă, şi toate pensiile şi salariile care urmau să fie plătite undeva până în data de 15 aprilie, ţinând cont de Sărbătoarea pe care o avem, vor fi plătite până în data de 8 la salarii, iar la pensii până în 10, pentru că, evident, orice om obişnuit vrea să poată să îşi cumpere ceea ce e de cumpărat pentru Sărbătorile Pascale. Pentru bugetul de stat, pentru Trezorerie, nu este absolut niciun fel de impact dacă dăm cu o săptămână mai devreme salariul sau pensia. Avem lichidităţi în Trezorerie şi lucrul acesta este absolut posibil şi niciun fel de impact”, a anunţat Victor Ponta.

Pentru că suntem în țara lui Gică Contra, anunțul premierului a fost repede contestat de către băgătorii de seamă politici, care au concluzionat că decizia ar fi ilegală deoarece toate instituțiile publice ar fi trebui să depună deja la Trezorerie declarațiile prin care solicită viramentul salariilor. Mai concret, în sistemul public de salarizare se lucrează pe decade. Data fixată de Victor Ponta intră în decada 1-10 aprilie, iar la Trezorerie se depune declarația cu maximum trei zile lucrătoare înaintea începerii decadei. Adică pentru decada 1-10 aprilie, declarația la Trezorerie trebuia depusă cel târziu în data de 26 martie, care ar fi fost ultima zi de primire conform legii.

Contestatarii uită cu bună știință că aceasta nu-i prima decizie de acest gen. De fiecare dată când Sfintele Paști au căzut în prima jumătate a lunii (8-15), pensiile și salariile s-au achitat în avans, indiferent cine a guvernat țara. Și nu s-a produs niciun haos, darămite o catastrofă, așa cum anticipează acum specialiștii de la colțul străzii. Nici nu are cum, pentru că soluția este foarte simplă. În astfel de situații Guvernul folosește bani din împrumuturi (dacă nu are lichidități în Trezorerie), pe care le acoperă zilele următoare din taxe, impozite și TVA. Criticii de conjunctură ar trebui să știe că în preajma marilor sărbători se fac cumpărături foarte mari, ceea ce aduce în luna respectivă  încasări record de TVA la bugetul statului. Și atunci de ce nu-i bună decizia Guvernului?

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA