AcasăEvenimentSportVACANŢA S-A ÎNCHEIAT - Fetele de la CS Minaur s-au întors la...

VACANŢA S-A ÎNCHEIAT – Fetele de la CS Minaur s-au întors la sală pentru noul sezon competițional

spot_img

DISTRIBUIȚI

VACANŢA S-A ÎNCHEIAT oficial și pentru echipa feminină a Clubului Sportiv Minaur, luni, 24 iulie, când a avut loc reuniunea fetelor pentru noul sezon competițional. La întâlnire au fost prezente 15 sportive, Yuliya Prykhodko urmând să se alăture lotului marţi.

În cadrul întâlnirii, sportiva Ștefania Bălăceanu a informat echipa și conducerea clubului cu privire la decizia ei de a se retrage din lot, aceasta dorind să performeze în acest sezon pentru o echipă din străinătate.

Conducerea clubului i-a mulțumit pentru colaborarea cu Minaur, urându-i succes în colaborările viitoare.

În ceea ce priveşte obiectivul echipei feminine pentru 2017-2018, faptul că nu s-a reuşit promovarea din primul an de existenţă nu a făcut decât să facă din următorul sezon o provocare şi mai mare.

De data aceasta promovarea este asumată ca obiectiv. Dovadă stă şi campania de transferuri prin care lotul a fost întărit considerabil prin aducerea unor jucătoare cu experienţă.

Prima mutare a fost cea a readucerii în Baia Mare a fostei campioane naţionale Andrada Maior Paşca (21 feb 1993 1,68 m), componentă a HCM-ului care câştiga titlul în 2014.

Ea va întări partea stângă al atacului, după ce în ultimul sezon a evoluat în prima ligă la CSM Bistriţa.

Pe extrema dreaptă constănţeanca Andreea Lipară (13 iul 1990, 1,69 m) va aduce un plus de experienţă, acumulată în prima ligă şi în meciuri de cupe europene la echipe precum CS Tomis Constanţa, HCM Roman sau, în ultimul sezon, la HC Dunărea Brăila.

Poarta echipei va fi ferecată în sezonul 2017-2018, alături de talentata Andreea Năstasă, de alte două “lacăte”: Focşăneanca Cristina Enache (1 mai 1994, 1,81 m), produs al Centrului Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, vine de la prim divizionara U Cluj.

În momentul transferului ei de la CNE la U Cluj era văzută de specialişti ca viitorul portar al echipei naţionale. Doar concurenţa acerbă cu Dumanska sau Dedu au făcut ca sportiva Cristina să nu-şi fi confirmat încă potenţialul.

Alături de ea vine şi constănţeanca Monica Elena Rusu (25 mai 1994), câştigătoare anul acesta a Campionatului Naţional Universitar cu echipa Universităţii Ovidius.

Pe linia de 9 metri se întoarce de la Corona Braşov la Baia Mare Oana Bondar (26 mar. 1983, 1,78) o jucătoare ce nu mai are nevoie de prezentare pentru suporterii băimăreni, aceasta evoluând în trecut la HCM timp de nouă sezoane.

cs minaur fete

Tot pentru linia de 9 metri CS Minaur a contractat serviciile ucrainencei Yulia Zaremba (12 ian 1988), adusă tot de la o echipă din Liga Naţională, SCM Craiova, după ce în trecut a mai evolat în România la Galaţi, Rapid şi CSM Bucureşti.

Iubitorii de handbal, şi nu numai, o consideră pe Yulia ca fiind una din cele mai frumoase jucătoare ce activează actualmente în România.

Tot din Ucraina vine să completeze linia de 9 metri centrul/inter stânga Yuliya Prykhodko (13.07.1990, 1.70 cm), o jucătoare talentată, fostă componentă a loturilor naţionale de junioare ale Ucrainei, cu experienţă acumulată la Spartak Kiev, pentru care a evoluat mai multe sezoane, având la activ zeci de meciuri în cupele europene.

Pe lângă transferurile efectuate la sportivi, a fost întărit și staff-ul tehnic, alăturându-se echipei Daniel Kotecz, ca team manager, și Ioan Băban, pe postul de manager tehnic.

În condiţiile în care concurenţa la promovare este destul de acerbă, suntem siguri că vom avea parte de un sezon plin de meciuri spectaculoase la finalul căruia CS Minaur îşi va îndeplini obiectivul promovării.

Lotul complet al echipei feminine CS Minaur e format din: Andreea Nastasă (portar), Cristina Enache (portar), Monica Elena Rusu (portar), Iulia Bledea (extremă dreapta), Andrada Maior-Pașca (extremă stânga), Mariana Mykytei (extremă stânga), Andreea Lipară (extremă dreapta), Cristina Andriță (inter stânga), Alexandra Pricop (Inter, centru), Andreea Tecar (inter, dreapta), Yulia Zaremba (inter, dreapta), Daiana Gaiu (pivot), Oana Bondar (pivot centru), Adryana Naumenko (pivot), Oana Bidașcu (centru) și Yuliya Prykhodko (centru).

Sursa: pagina oficială a CS Minaur 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA