AcasăActualitateURMĂRILE MEZOCICLONULUI - 71 de localități maramureșene fără curent electric, sediul Serviciului...

URMĂRILE MEZOCICLONULUI – 71 de localități maramureșene fără curent electric, sediul Serviciului de Ambulanță Județean a fost distrus total

spot_img

DISTRIBUIȚI

URMĂRILE MEZOCICLONULUI Prin dispoziția Președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel – Valer Zetea, a fost constituită o comisie pentru evaluarea pagubelor produse de vijelie la imobilele din administrarea instituției, dar și la obiective ale instituțiilor subordonate. La Palatul Administrativ acoperișul a fost distrus pe o suprafață de 50 metri pătrați. Turla bisericii din Muzeul de Etnografie și Artă Populară a fost distrusă. De asemenea, acoperișul bisericii a fost distrus, dar și acoperișurile de la trei case tradiționale, respectiv o șură/anexă gospodărească. Gardurile împrejmuitoare de la muzeu au fost afectate pe o lungime de 80 metri. La Muzeul de Artă ”Centrul Artistic” Baia Mare a fost afectată poarta acționată electric și avariat acoperișul pe o suprafață de 140 metri pătrați.

Centrul Militar Județean Maramureș are afectată poartă de intrare în partea din spate a clădirii, și acoperișurile de la corpurile de clădiri, pe o suprafață totală de 140 metri pătrați. Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” are distrus acoperișul pe o suprafață de aproximativ 140 metri pătrați, tencuiala și placajul din piatră afectat pe o suprafață de 60 metri pătrați, dar și ferestre și geamuri distruse pe casa scării, pe o suprafață de 20 metri pătrați. La Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului acoperișul a fost distrus pe o suprafață de 100 metri pătrați. Școala Gimnazială cu nevoi Speciale Baia Mare are distrus acoperișul pe o suprafață de 40 metri pătrați.

Au fost afectate de vijelie drumurile județene, pe o lungime de 19 km, DJ 109 F Strâmbu Băiuț – Ocna Șugatag, DJ 184 Baia Sprie – Cavnic, DJ 183, Firiza – Izvoare,  DJ 185 Ocna Șugatag – Bârsana -Valea Muntelui, find nevoie de lucrări pentru refacere (podețe tubulare, parapeți metalici, desfundare șanțuri și rigole, montarea de indicatoare rutiere).

71 localități fără energie electrică

La această oră, echipele specializate de intervenție ale SC Electrica SA Baia Mare au inventariat 39 de stâlpi de medie tensiuni și patru stâlpi de înaltă tensiune rupți. Sunt în județ 360 posturi de transformare nealimentate cu energie electrică. Numărul localităților nealimentate cu energie electrică, total sau parțial, este de 71. De asemenea, 20 de linii electrice aeriene, din care 12 integral, și opt parțial nu sunt alimentate cu energie electrică. Se lucrează pentru punerea în funcțiune a stației de transformare de la Târgu Lăpuș.

Vântul la rafală a avut peste 90 km/h în Baia Mare

Conform datelor primite de la Centrul Meteorologic Transilvania Nord, intensificările de scurtă durată ale vântului au atins la rafală viteza de 63 km/h la Sighetu Marmației, 83 km/h la Târgu Lăpuș, 86 km/h la Ocna Șugatag, 94 km/h în Baia Mare. Vântul a avut aspect de vijelie în localitățile Baia Mare, Târgu Lăpuș, Cavnic, Groșii Țibleșului, Răzoare, Copalnic, Suciu de Jos.

La Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș a fost distrusă structura de lemn și afectat de rafelele de vânt acoperișul de tablă din parcarea instituției, paguba fiind totală. Obiectele transportate de vijelie au lovit ușile de garaj de la atelier.

Pagube importante la nivelul județului Maramureș

Președintele CJSU Maramureș, prefectul Vasile Moldovan a precizat că raportul operativ transmis, în această seară, la Ministerul Afacerilor Interne, cuprinde informații despre două locuințe distruse, 977 de locuințe avariate, 31 anexe gospodărești distruse, 1046 anexe gospodărești avariate, trei cămine culturale avariate, o hală industrială avariată. De asemenea, au fost afectate șapte biserici și o biserică monument, un spital și un dispensar medical. Sediile a patru autorități ale administrației publice locale au fost avariate de vijelie. O stație de carburanți, dar și o fermă de vaci a avut de suferit pagube. Copacii și acoperișurile smulse de vânt au avariat 106 autovehicule. Au fost doborâte de rafalele de vânt 11 ha de copaci în pădurile din județ. Au mai avut de suferit solarii, drumuri comunale, pe o lungime de 37 km, străzi și ulițe pe o lungime de 45,1 km, sediile a 13 colegii tehnice și licee, respectiv 20 de școli generale, șase grădinițe, 49 acoperișuri de blocuri avariate. Furtuna a afectat 33 km de rețele telefonice, patru obiective culturale, 51 de porți, trei obiective socio-economice.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va proceda la constituirea, prin ordin al prefectului, a comisiei de evaluare a pagubelor și deplasarea acesteia în teritoriu în vederea întocmirii hotărârii de guvern pentru alocarea fondurilor de intervenție pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase în județul Maramureș.

 Informații furnizate de către Instituția Prefectului-Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA