AcasăNews AlertUPDATE - VIDEO - Ultima ora - Incendiu violent la o gospodarie...

UPDATE – VIDEO – Ultima ora – Incendiu violent la o gospodarie din Ferneziu

spot_img

DISTRIBUIȚI


Doua autospeciale ale pompierilor si un echipaj SMURD au plecat de urgenta spre gospodaria din Ferneziu, unde a fost anuntat un incendiu extrem de violent. Din primele informatii se pare ca este vorba despre o casa de vacanta, nelocuita, de pe strada Cerbului din Baia Mare. Din pacate, imobilul este situat intr-o zona de deal, iar accesul autospecialelor in zona este aproape imposibil, prin urmare pompierii sunt nevoiti sa faca un cordon de peste 500 de metri din furtun  pentru a putea ajunge la flacarile care se extind cu repeziciune.

ACTUALIZARE 1:

Alarma a fost dată de un tânăr care a văzut de-acasă focul. „Am venit repede aici să vedem ce se întâmplă. Casa ardea integral. Nu am avut ce face. Am sunat doar la 112 să chemăm pompierii. Eu cred că numai cineva o putut-o aprinde. Gospodăria era nelocuită” a povestit tânărul. De altfel, gospodăria situată pe Valea Cerbului nu era conectată la curent electric.

„Intervenţia a fost dificilă pentru că am ajuns cu autospecialele până la circa 500 metri de gospodăria care ardea. De acolo, am întins furtunele pentru a putea stinge focul. Focul a fost localizat, urmează a fi stins şi a fi stabilită şi cauza” a declarat Radu Raţ, ISU Maramureş.

Un echipaj de poliţia a sosit la locul incendiului şi, împreună cu pompierii, încearcă să afle dacă nu cumva cineva a aprins intenţionat gospodăria.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA