AcasăEvenimentUPDATE 4 - ULTIMĂ ORĂ - O maşină a zburat într-un râu...

UPDATE 4 – ULTIMĂ ORĂ – O maşină a zburat într-un râu lângă Botiza. Doi fraţi au ajuns în comă la Spital

spot_img

DISTRIBUIȚI

Echipaje de descarcerare de la ISU Maramureş, subunitatea Bogdan Vodă şi echipaje SMURD se îndreapta spre localitatea Botiza, unde s-a produs un grav accident de circulaţie. Din primele informaţii se pare că un autoturism a ajuns în albia unui râu. Două persoane se pare că au fost rănite. Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea acestora.

ACTUALIZARE 1: Primele informaţii sosite de la faţa locului nu sunt deloc bune. O persoană ar fi în stare critică, paramedicii încercând să îl ţină în viaţă. Cealaltă persoană este rănită, din fericire nu foarte grav. Menţionăm faptul că aceste informaţii nu au fost confirmate oficial.

ACTUALIZARE 2: După ce au fost stabilizate cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

ACTUALIZARE 3: In autoturism erau doi fraţi din Botiza. Cel de la volan are 23 de ani iar fratele lui 16 ani. Ambii au fost aduşi la spital în stare comatoasă, starea lor fiind critică.

Actualizare 4: Comunicatul oficial al Poliţiei

În noaptea de 25/26.12.2011, ora 01,10, printr-o sesizare la 112, poliţia Dragomireşti a fost anunţată de un accident rutier produs pe D.J. 171A, în localitatea Botiza. Dănuţ I., de 23 ani, din Botiza, conducea dinspre Băiţa un autoturism dar, după o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului şi a ieşit în afara părţii carosabile. Acolo s-a lovit de un podeţ de peste pârâul Băiţa, după care a căzut în albia acestuia. În urma accidentului, conducătorul auto şi pasagerul dreapta faţă, Vasile I., de 16 ani, au fost răniţi grav şi transportaţi la spital. Autoturismul a fost avariat în proporţie de 70%. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest datorită leziunilor suferite, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. Cercetările continuă urmând se lua masuri legale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA