UNA CALDĂ, UNA RECE – Niculescu a pierdut finala la simplu, Raluca Olaru a câștigat la dublu

0
109

UNA CALDĂ, UNA RECE Monica Niculescu, cap de serie numărul 3 și locul 40 WTA, a cedat în două seturi, în finala de la Hobart, scor 3-6, 1-6, în fața Elisei Mertens, venită din calificări.

Deși a început mai bine primul set, când a condus cu 2-0, jucătoarea noastră a cedat și i-a permis adversarei să o egaleze. Mertens a trecut prima oară în avantaj la 4-3 și a câștigat primul set 6-3. Actul secund a fost câștigat tot de jucătoarea din Belgia în cele din urmă și partida s-a încheiat după o oră și 16 minute. Câștigătoarea trofeului va primi 43.000 de dolari și 280 de puncte WTA, în timp ce pentru prezenţa în a 8-a finală din carieră, Monica Niculescu şi-a asigurat un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA.

”Vreau să o felicit pe Elise, a avut o săptămână bună, sunt fericită că am ajuns în finală, sper să revin anul viitor și să fac un pas în plus”, a spus Monica Niculescu după ce s-a încheiat finala.

”Este uimitor, nu mă așteptam, nu vă pot descrie cum mă simt în aceste momente, sper că v-ați putut bucura de acest meci și cu siguranță voi reveni anul viitor”, a spus și câștigătoarea trofeului de la Hobart.

5879a9f795f9cfa24d272fc9

Perechea formată din românca Raluca Olaru și ucraineanca Olga Savchuk a câștigat finala de dublu a turneului de la Hobart în fața cuplului Gabriela Dabrowski (Canada) / Yang Zhaoxuan (China).

După ce au cedat primul set cu 0-6 în fața adversarelor cotate cu a treia șansă la câștigarea trofeului, Olaru şi Savchuk au revenit în meci și au câștigat actul secund cu 6-4 pentru ca apoi să se impună în super tiebreak cu scorul de 10-5.

Olaru, în vârstă de 27 de ani, a câştigat astfel al şaselea ei turneu de dublu în circuitul WTA, respectiv al doilea împreună cu Savchuk, perechea impunându-se în 2008 în turneul din capitala uzbekă Taşkent.

Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savchuk s-au calificat, vineri, în finala de dublu a turneului WTA de la Hobart, după 6-4 6-2 cu cuplul Mandy Minella (Luxemburg) / Anastasija Sevastova (Letonia). Olaru şi Savchuk joacă a doua lor finală consecutivă, după cea pierdută la Shenzhen, sâmbăta trecută.

Până acum, Raluca Olaru avea alte cinci titluri WTA în carieră, obţinute la Tashkent în 2008 (alături de ucraineanca Olga Savchuk) şi în 2016 (alături de turcoaica Ipek Soylu), la Acapulco în 2011 (alături de ucraineanca Maria Koritţeva), la Nurnberg în 2013 (alături de rusoaica Valeria Solovieva) şi la Linz în 2014 (alături de americanca de origine georgiană Anna Tatishvili).

De asemenea, jucătoarea din România a mai jucat opt finale WTA: în 2008 la Budapesta (alături de germanca Vanessa Henke), în 2013 la Katowice (alături de Solovieva), în 2014 la Nurnberg şi Baku, ambele alături de Shahar Peer (Israel), în 2015 la Nurnberg (alături de Lara Arruabarrena) şi în 2016 la Rabat (alături de germanca Tatjana Maria) şi la Bol (Croaţia), alături de aceeaşi Ipek Soylu (Turcia), precum şi în 2017 la Shenzhen (alături de Savchuk).

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.