AcasăActualitatePoliticUN PUNCT DE VEDERE – Sorin Bota se alătură tandemului comic Geoană...

UN PUNCT DE VEDERE – Sorin Bota se alătură tandemului comic Geoană – Vanghelie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Am anticipat bine zilele trecute când am spus că senatorul maramureșean Sorin Bota face parte din gașca răzvrătiților din PSD, care ar dori o schimbare la nivelul conducerii centrale. Asta dacă, evident, mutările respective ar avantaja gruparea reformatoare. Bine, aici nici nu poate fi folosit termenul reformator, atâta vreme cât reformatorii se numesc Geoană, Vanghelie sau Bota. Dacă sunteți la curent cu lista reformatorilor, puteți lesne observa că acolo figurează numele unor indivizi care, datorită unor conjuncturi favorabile, au profitat din plin de situația tulbure de după 1989, ajungând să dețină funcții la care neam de neamul lor n-au putut visa măcar.

Vă reamintim, Sorin Bota a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în Guvernul Adrian Năstase (2000-2004). De atunci, specimenul sărman cu duhul a rămas cu speranța că într-o bună zi va ajunge ministru plin. E adevărat, a ajuns, dar într-unul din guvernele fantomă, din umbră, pe care PSD le-a alcătuit pe vremea când țara era guvernată de Alianța DA.

Contestat și hulit de toate conducerile pe care le-a avut filiala PSD Maramureș, Sorin Bota a reușit performanța de a ajunge senator în două mandate consecutive. Normal că își arogă merite personale, deși acestea nu există. Se spune că omul pe care nu îl lași să moară, va ajunge să nu te lase să trăiești. Victor Ponta (conform protocolului de constituire a USL), i-a dat posibilitatea lui Bota să mai înhațe un mandat, cu toate că și primul a fost prea mult pentru el.

Bun. Astăzi senatorul Bota este unul dintre liderii celor care cer demisia conducerii centrale a PSD, preocupat, nevoie mare, de viitorul formațiunii. Omul vrea igienizarea partidului, o revenire rapidă după înfrângerea de la prezidențiale, iar ”cei care ne-au adus în această situaţie să mai şi dea socoteală”. Profitorul se dezlănțuie într-o așa-zisă scrisoare deschisă adresată membrilor și simpatizanților PSD: ”Pe cei care gândesc ca mine, îi invit să se alăture demersului meu şi să vină cu propuneri  constructive! Demersul meu este cu atât mai oportun, cu cât constat că actuala conducere se ascunde de întâlnirea cu membrii de partid şi aplică strategia timpul le rezolvă pe toate”.

Cel mai iubit dintre toți secretar de stat de către transportatorii români (prietenii care aveau nevoie de licență știu de ce), trece la atacuri directe: ”Guvernarea PSD, în pofida unor rezultate notabile, a reflectat aceeaşi stare de permanentă improvizaţie şi derută ideologică. Am avut 34 de miniştri care s-au perindat prin funcţii, cei mai mulţi fiind paraşutaţi fără o consultare prealabilă a partidului. Guvernele noastre şi-au făcut un titlu de glorie din adoptarea unor măsuri liberale, iar măsurile de sprijin social, atât de necesare, au fost percepute drept pomeni  electorale”.

Apoi trece la principii, la doctrină: ”A fi  de  Stânga  a  devenit  ceva  stânjenitor  pentru guvernările Ponta, parcă mereu în căutarea altui electorat decât cel propriu. Toate aceste lucruri s-au putut întâmpla pentru că partidul a devenit anexa guvernării,  ideologia  – un  moft,  iar  viaţa  şi  democraţia  de  partid au  fost  puse  între  paranteze. Rămânerea  la  guvernare  este  obiectivul  nostru comun, însă el nu poate continua să fie un pretext pentru politica pumnului în gură, a  excluderii  celor  incomozi  şi  a  privării  membrilor  de  partid  de  dreptul fundamental la dezbatere şi competiţie de idei”.

Vizionarul atacă direct: ”Spectrul unei lungi perioade de opoziţie şi al spargerii partidului este unul iminent, iar riscurile privind viitorul partidului sunt mai mari decât oricând. PSD se va reforma şi democratiza, sau se va scinda.  Fie se va adapta  noilor exigenţe ale oamenilor, fie va cădea, treptat, în irelevanţă. Încă nu este prea târziu să depăşim, cu sinceritate şi  curaj,  aceste momente decisive pentru prezentul  şi viitorul partidului”.

În fine, după atâta vorbărie goală, ilogică și tendențioasă, senatorul Bota spune și oful care îl roade. El vrea efectuarea unei analize obiective a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor şi stabilirea responsabilităţilor, inclusiv în cazul votului din Diaspora, revenirea în partid a membrilor noştri excluşi la sfârşitul anului trecut, crearea unei Comisii de pregătire şi organizare a Congresului care să includă reprezentanţii  tuturor curentelor din partid.

Slăbuț, foarte slăbuț reformator. Mesajul lui Bota nu prinde nici măcar la șoferii de TIR pe care îi reforma de zor atunci când era vorba de mărimea șpăgii ce trebuia dată pentru obținerea licenței. Lumea nu mai înghite brașoavele tripticului comic Geoană – Vanghelie – Bota, depășite sub toate aspectele. Da, simpatizanții stângii politice vor reformarea și modernizarea principalului partid, dar, în noua structură de conducere, oameni de tipul celor trei nu ar putea ajunge nici măcar în funcția de portar la sediul central.

Grigore Ciascai

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA