AcasăEvenimentUn detinut batut de doi colegi de celula din Penitenciarul Baia Mare

Un detinut batut de doi colegi de celula din Penitenciarul Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor GHERGHELY ADALBERT, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă şi KALLO KAROL IONUŢ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpaţii Gherghely Adalbert şi Kallo Karol Ionuţ în data de 7.02.2012, aflându-se în Penitenciarul B.M., judeţul Maramureş, în executarea unor pedepse privative de libertate, au folosit violenţe faţă de partea vătămată B.O.A., cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 75-80 zile de îngrijiri medicale şi respectiv 7-8 zile de îngrijiri medicale.

  Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

Precizăm că, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA