AcasăLIFEUN AN DE LA COLECTIV – Părinții unei victime încă așteaptă să...

UN AN DE LA COLECTIV – Părinții unei victime încă așteaptă să se facă dreptate

spot_img

DISTRIBUIȚI

UN AN DE LA COLECTIV  La un an de la tragedia din Colectiv, tatăl lui Alexandru Hogea, cea de-a 60-a victimă a fatidicei seri de vineri, 30 octombrie 2015, simte revoltă şi durere.

Alex Hogea, 19 ani, cea de-a 60-a victimă a tragediei Colectiv, în urmă căreia au murit 64 de persoane, s-a stins pe 22 noiembrie 2015, deși ce părinţii săi s-au luptat pentru a-l transfera într-un spital care să dețină o secție pentru pacienţi cu arsuri grave și pe 4 noiembrie starea sa era stabilă.

 

Atunci, conducerea clinicii AKH Viena anunţa că acceptă internarea tânărului, iar familia ducea o adevărată luptă cu managementul Spitalului Municipal Bucureşti, care refuza transferul. După ore în şir de dezbateri, speranţe şi dezamăgiri, părinţii lui Alex sunt anunţaţi că fiul lor va fi dus într-un spital din Bruxelles. Bucuroşi, aceştia iau primul avion şi pleacă pentru a-şi aştepta fiul acolo. Numai că, în Belgia, ei află că fiul lor va fi dus în Viena. Pe 7 noiembrie Alex Hogea ajunge în clinica AKH.

Medicii fac eforturi să-l trateze, mai ales că tânărul era infectat cu bacterii intraspitaliceşti. Pe 22 noiembrie, Alex se stinge din viaţă, iar de atunci părinţii caută să se facă dreptate şi totodată se luptă pentru a elimina din disfuncţiile majore ale sistemului de sănătate din România.

„Trebuie să vedem unde s-a greşit, vinovaţii să plătească şi apoi să îmbunătăţim lucrurile care au fost greşite”

„Suntem îndureraţi şi revoltaţi. Revoltaţi pentru că nu am aflat nimic până acum, nu se ştie ce a fost acolo, nu se ştiu cauzele izbucnirii incendiului. Au început trei procese şi niciunul nu a ajuns pe rolul instanţei şi pe de altă parte, nimeni nu s-a gândit să cerceteze ce s-a întâmplat după incendiu, nimeni nu s-a gândit să vadă dacă intervenţia a fost eficientă, dacă în spitale totul a fost bine, dacă puteau fi transportaţi înainte sau nu, dacă s-au respectat regulile privind transportul.

Într-un cuvânt, dacă s-au respectat toate drepturile pacienţilor şi aparţinătorilor. Şi pentru asta chiar sunt foarte revoltat. Înseamnă că totul a decurs perfect şi dacă, Doamne fereşte, se va mai repeta această situaţie vom proceda la fel? Unde vom ajunge? Mai trebuie să mai moară tineri? Nu! Trebuie să vedem unde s-a greşit, vinovaţii să plătească şi apoi să îmbunătăţim lucrurile care au fost greşite”, a explicat Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea.

Mai multe, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA